Tupeu maxim la un HOŢ DE LEMNE! A atacat un depozit şi pe soţia pădurarului

Tupeu maxim la un HOŢ DE LEMNE! A atacat un depozit şi pe soţia pădurarului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Furturile de lemne au ajuns în nordul judeţului, la un alt nivel. Hoţii sunt hotărâţi nu doar să fure cantităţi mari, dar devin violenţi cu cei care îndrăznesc să li se opună. Un astfel de incident s-a petrecut zilele trecute la Tg. Bujor, unde un individ care fura lemne din depozitul unui canton silvic a fost cu greu potolit de poliţişti. Oamenii legii au ajuns la ei, după ce li s-a cerut ajutorul ca urmare a faptului că hoţul, prins în fapt de soţia pădurarului, care stă în respectivul canton, a agresat-o pe aceasta verbal şi a fost la un pas să o atace şi fizic.

"Cu ocazia deplasării la faţa locului, echipajul mixt format dintr-un poliţist şi un jandarm au identificat un bărbat de 36 ani, care avea într-o căruţă 13 lemne de esenţă salcâm, cu lungimea de trei metri. Acesta a fost surprins de soţia pădurarului, pe care a ameninţat-o şi a intrat în curtea cantonului după ea", explică cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Bărbatul a rămas pe loc fără lemne şi a fost nevoit să meargă la poliţie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru furt, ameninţare şi violare de domiciliu, fapte care i-ar putea aduce câţiva ani buni de puşcărie.


CITEŞTE ŞI: PĂDURILE din judeţ, DEFRIŞATE pe bandă. Două GRUPURI DE HOŢI au fost PRINSE ÎN FLAGRANT

Citit 1561 ori Ultima modificare Joi, 05 Martie 2015 19:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.