Premii pentru ecologie la Şcoala 29

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Un proiect ecologic nu-şi atinge scopul dacă acţiunile sunt disparate şi nu sunt finalizate printr-o manifestare care să dea elevilor şi  măsura muncii lor. Elevii unităţii noastre, alături de părinţi şi profesori, sunt implicaţi în proiectul mondial «Eco-Şcoala» de trei ani. La fiecare sfârşit de an şcolar am ţinut să-i premiem pentru eforturile lor, atât pe elevi cât şi pe părinţii care s-au implicat în acţiunile noastre ecologice, ajutându-ne să ne păstrăm Steagul Verde”, ne scrie directoarea-adjunctă de la Şcoala Nr. 29, Mariana Mihai.   

Premierea a fost o încununare a eforturilor depuse de elevi şi părinţi în colectarea de maculatură, plastic şi fier vechi, cu îndrumarea dascălilor. Au fost recompensaţi cu diplome şi mingi de diferite culori şi dimensiuni, cu stilouri,  modelino, yoyo, corzi şi alte jucării ce i-au încântat pe elevii mici şi mari.

Diplome au primit şi părinţii pentru susţinerea şcolii în plantarea brazilor şi a florilor de primăvară, care au înveselit grădina şcolii, astfel încât să se vadă că sunt cu toţii nişte gospodari de toată isprava.

Pentru a menţine buna-dispoziţie, premierea s-a încheiat cu parada măştilor, pălăriilor şi costumelor din materiale reciclabile. Au răsărit deodată din mulţime urşi, gărgăriţe, arici, flori, albinuţe şi arlechini dornici de a-şi demonstra ingeniozitatea, creativitatea şi originalitatea.

Citit 678 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.