Andra Frînculescu - de la copilul-minune la sportiva de performanţă

Andra Frînculescu - de la copilul-minune la sportiva de performanţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În 2003, am scris în „Viaţa liberă” despre Andra Frînculescu - o fetiţă care la nici 2 ani împliniţi cunoştea toate literele alfabetului şi-şi oprea părinţii pe stradă în faţa fiecărei firme, doar ca să silabisească numele scris deasupra. Sunt ani de atunci şi de nenumărate ori mi-am adus aminte de acest copil-minune al Galaţiului, încercând să-mi imaginez cum a evoluat în timp.

Mai ştiu că, la numai 4 ani, fetiţa pasionată de pictură şi-a donat cel mai drag tablou pentru o tombolă în care se intenţiona strângerea de fonduri pentru elevii săraci, dar deştepţi. Cu inocenţa şi sclipirea genială pe care o au unii copii, le-a urat atunci elevilor beneficiari ai fondurilor strânse din tombolă „să devină oameni mari”.

Premiantă la şcoală şi pe ringul de dans

M-am întâlnit recent cu mama fetiţei de odinioară şi m-am bucurat când mi-a spus că ocupaţia principală a Andrei, care are acum 12 ani, este să devină un om mare. La şcoală este premiantă şi are numai note bune. Îi place matematica. Spune cu mândrie de câte ori are ocazia că este elevă la Şcoala Nr. 22, îşi iubeşte profesorii şi-i stimează şi este foarte ataşată de colegi şi de dirigintele său - profesorul de matematică Ionel Patriche.

De la 5 ani face dans sportiv. Iar rezultatele bune la competiţii şi la şcoală sunt obţinute cu greu, după munca asiduă din fiecare zi.  Având un program foarte încărcat, fiecare secundă este folosită la maxim.

O zi normală din viaţa ei începe la ora 8.00, când începe să-şi facă lecţiile. La ora 12.00 începe cursurile, iar imediat după ore merge la sala de dans, unde se antrenează până seara târziu, la ora 21.00.

Ajunsă acasă, nu-şi permite să se odihnească. Se apucă de teme până spre miezul nopţii, pentru ca a doua zi s-o ia de la capăt. Nu neglijează niciun obiect, învaţă conştiincioasă la toate disciplinele şi spune că fiecare obiect o atrage prin secretele lui.

Peste 10 premii în nici 3 ani

Din 2009, până în prezent, s-a aflat în permanenţă pe podiumurile competiţiilor de dans sportiv la care a participat. S-au adunat mai bine de 10 premii, cupe şi distincţii, pe care le-a dedicat părinţilor şi bunicilor ei.

Este legitimată la Şcoala de Dans Sportiv «Beija Flor» (antrenoare Cristina Stolnic), iar părinţii, ambii bugetari, fac eforturi mari pentru a-i procura costumaţiile şi pentru a o susţine financiar când merge la competiţii, în deplasare.

Conştientă de aceste eforturi financiare, Andra încearcă să-şi ajute părinţii, dansând la diverse evenimente festive, pentru a strânge bănuţi pentru o nouă pereche de pantofi de dans, destul de costisitori.

„Cred că suntem nişte părinţi norocoşi, iubiţi de Dumnezeu, pentru că avem un aşa copil. Andra e tot ce ne-am putut dori, fără prea mult efort, doar cu dragoste, înţelegere şi înţelepciune. Andra are toate calităţile”, ne spune, cu ochii umezi de fericire, Lucia Frînculescu.

Citit 3323 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.