OPINII/ Şperţul, şpaga şi coteţul

OPINII/ Şperţul, şpaga şi coteţul

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Am spus mereu că nu am nici un fel de remuşcare în a trimite pe cineva în puşcărie dacă îmi cere şpagă. O prietenă m-a întrebat dacă nu cumva mi se pare cam violent limbajul şi am avut o discuţie constructivă din care voi încerca să fac un rezumat.

Nu mi se pare deloc violent. În faţa cuiva care vrea şpagă - direct, sugerându-mi, prin intermediari sau nu - mă simt ca în faţa unui golan de cartier care nu este mulţumit cu statutul pe care îl are şi continuă zilnic să-şi şantajeze vecinii, pentru ca el, familia şi urmaşii săi să o poată duce mai bine. Şi atunci cum i te adresezi golanului? Cu ”te rog să nu mă buzunăreşti pentru că vei suporta rigorile legii” sau pur şi simplu îi serveşti o dreaptă ca să doarmă pe bordură? Ia gândiţi-vă un pic, un moment de reflecţie ”Hamangia gen” nu v-ar prinde bine? Ştiu, sunt şi pudibonzi printre voi care vor spune că incit la violenţă. Deloc, compar doar posibilităţile.

Dacă ţi-ai ales o meserie bazată pe salariu, fă-o atât cât te pricepi, pe măsura pregătirii tale. Dacă eşti angajat al statului, adu-ţi aminte că tu ai dorit acest mod de a-ţi câştiga pâinea. Cel care vrea s-o ducă mai bine pe bază de plic, de bani din fondul clasei, pregătiri pe bandă rulantă, şpagă în permis, bancnote pe sub ghişeu, valize, vacanţe, escapade, comisioane şi tot felul de peşcheşuri, este pentru mine un gunoi neadaptat, un fomist agresiv şi o fiinţă penibilă cu care trebuie să împart aerul de pe planetă. Dacă optezi să stai cu mâna întinsă după şpagă, îmi oferi doar imaginea unui cerşetor mizerabil, a unui câine ce nu-şi poate tăia singur nici măcar frunza.

Am tot respectul pentru profesioniştii ce-şi văd de muncă, deşi tăcerea este uneori la fel de gravă ca şi participarea la furt, deşi respectul se stinge şi el atunci când eşti înconjurat de platitudini. Ni se cere înţelegere şi compasiune. E greu să le ai, mai ales când impulsul colectiv este de a-i introduce pe toţi în aceeaşi oală, când de zeci de ani se calcă în picioare şi se umileşte o întreagă societate. Vorbim despre demnitatea tuturor, despre până unde se poate apleca totuşi ghiocelul ce vrea să crească în interiorul fiecăruia dintre noi.

Ar fi normal ca fiecare să câştige în funcţie de merit, pregătire, performanţe şi responsabilitate. Dar dacă sistemul care te plăteşte nu e apt să o facă, asta înseamnă că trebuie să-ţi baţi joc? Trebuie să vrei şperţul pentru munca prestată? Nu eşti mizerabil în acel moment? Sigur că da, dar eşti obişnuit să cauţi scuze, să te ascunzi după ghişeu, după catedră, masa de operaţie sau după girofar. Prietene, înainte de a-mi cere să fiu solidar, epuizează toate căile pe care le ai: denunţă situaţia (o dată, de două, de mii de ori), trimite e-mailuri, revoltă-te, intră în grevă, ieşi în stradă, reprofilează-te sau pleacă din ţară (mulţi au făcut-o, neacceptând să fie milogi).

Mi se pare uman să îngenunchezi în faţa unei forţe necunoscute. Dar să te pleci în faţa unui semen de-al tău, cu mâna întinsă, pentru a primi ceea ce nu meriţi, este de-a dreptul un comportament de coteţ, o epică neruşinare. Şi, culmea, acceptată.


Vă reamintim că "Viaţa liberă" găzduiește, săptămânal, cele mai interesante opinii şi atitudini despre Galaţi. Cu intenția să realizăm o radiografie a societăţii civile, în care să se regăsească aspiraţiile fiecărui gălăţean care are ceva de spus, vă invităm - dacă doriți să vă implicați şi considerați că puteți ajuta cu idei şi propuneri concrete la schimbarea în bine a oraşului - să trimiteți texte pe adresa de mail a ziarului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citit 1262 ori Ultima modificare Duminică, 15 Decembrie 2019 00:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.