APEL UMANITAR/ Elevă de la CNVA, în luptă cu o boală cumplită

APEL UMANITAR/ Elevă de la CNVA, în luptă cu o boală cumplită
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Elena Arsenie Constantinescu a fost diagnosticată anul trecut cu limfom Hodgkin, tip scleroză nodulară * Cum tratamentul pe care l-a urmat în România nu a dat rezultate, familia vrea să o trateze la o clinică din Turcia


Elena Arsenie Constantinescu este una dintre elevele cu care se mândreşte cea mai titrată instituţie de învăţământ din oraşul nostru, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri". Din nefericire, această tânără, toată numai suflet, a fost diagnosticată, anul trecut, cu o boală cumplită, un limfom Hodgkin, tip scleroză nodulară, stadiul IIA. Au urmat momente cumplite pentru întreaga familie. Intervenţia chirurgicală prin care i s-a scos unul dintre noduli, biopsia care a confirmat tumora şi apoi tratamentele cu citostatice şi chimioterapia. Toate acestea ar fi fost în stare să dărâme şi un om mare, nu însă şi pe Elena, care cu perfuziile în vene îşi suna colegii pentru a organiza activităţi în cadrul unor proiecte, în care ea a fost întotdeauna omul de bază. 

"O fată fantastică"

"Elena este o fată fantastică. Munceşte pe rupte. Am vorbit cu ea când era la tratament, stătea cu acele înfipte ore în şir, de dimineaţă până seara, iar ea dădea telefoane, organiza acţiuni în cadrul proiectelor de voluntariat din care face parte. E o fată de toată isprava, care trăieşte intens şi pe mai multe planuri. Are note foarte bune la şcoală, e un copil care încă îşi face probleme dacă ia doar 9,00. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt prin care s-o caracterizez, acela ar fi "a face". A aflat ea că în nu ştiu care sat copiii n-au cărţi, a iniţiat imediat o campanie, a adunat câteva zeci de volume de la colegii ei şi le-a trimis acolo. Deşi a fost riscant, având în vedere starea ei de sănătate, părinţii au lăsat-o să meargă în Polonia, întrucât a câştigat concursul Singur.Info.Ro şi a reprezentat Galaţiul şi România la o conferinţă. De câte ori am organizat o acţiune cu elevii mei, a venit să mă ajute. E ca o sfârlează, tot timpul face câte ceva, sfidând parcă boala", ne povesteşte fosta sa învăţătoare, Simona Avram, de la Şcoala Nr. 29.

Boala recidivează

Din nefericire, după tratament, când au fost refăcute analizele încrucişate, rezultatele au ieşit contradictorii, iar Elenei i s-a recomandat reluarea tratamentului oncologic. "Pentru a fi siguri că va scăpa definitiv de această boală, care e vindecabilă, dacă este tratată corect, ne dorim să putem s-o ducem la o clinică din Turcia, pentru investigaţii mai amănunţite şi pentru tratament", ne spune tatăl fetei, pe scurt, cum stau lucrurile.

Toate acestea costă peste 15.000 de euro, iar resursele financiare ale familiei sunt deja subţiate. Ambii părinţi sunt bugetari şi au cheltuit deja peste posibilităţile lor cu investigaţiile şi drumurile la Bucureşti pentru tratament.

Cum nu poţi să n-o iubeşti pe Elena pentru firea ei caldă, atât actualii, cât şi foştii colegi, de la CNVA şi de la Şcoala Nr. 29, au organizat acţiuni prin care au strâns fonduri pentru a o ajuta. Cu toate acestea, suma adunată nu este suficientă, Elena are nevoie şi de sprijinul nostru, al tuturor, pentru a-şi putea lăsa visurile să zboare. Pe numele Elena Arsenie Constantinescu au fost deschise două conturi la filiala din Galaţi a Băncii Transilvania, unul în lei - RO63BTRLRONCRT0352988701 şi altul în euro - RO13BTRLEURCRT0352988701.

De asemenea, puteţi contacta familia la telefonul 0743.006.268.

Citit 22559 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.