Fosta Direcţie de Muncă, sediu pentru pensionari

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O veste bună pentru organizaţiile de pensionari care visează de ceva timp la un sediu corespunzător în care să-şi desfăşoare activitatea. Deputatul liberal Victor Paul Dobre a anunţat că există o hotărâre de guvern, promovată de Ministerul Muncii, prin care fostul spaţiu de pe strada Basarabiei al Direcţiei Muncii să fie dat Consiliului Local Galaţi şi pus la dispoziţia organizaţiilor de pensionari.

Dobre a ţinut să-i mulţumească ministrului de Interne Dan Nica pentru că şi-a însuşit hotărârea promovată de Ministerul Muncii. Liberalul speră ca imobilul să fie cât mai curând pus la dispoziţie pensionarilor.

Citit 617 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.