Se majorează pensiile anticipate parţial

Se majorează pensiile anticipate parţial
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Persoanele care s-au pensionat anticipat parţial, în perioada cuprinsă între 2011 şi 16 iulie 2016, vor putea cere recalcularea pensiilor, potrivit unui act normativ apărut săptămâna trecută în Monitorul Oficial, ne-a anunţat directoarea Casei Judeţene de Pensii Galaţi (CJP) Ana Denis  Aramă.

"Recalculările pensiilor se vor face doar la cerere, iar dacă vor fi mărite, acestea vor fi acordate din momentul în care s-a depus cererea, nefiind vorba de nicio plată retroactivă. Este vorba despre Legea nr. 216/2017, care vine în completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice", precizează Ana Denis Aramă.

Aceasta a mai adăugat că de aceste recalculări vor beneficia doar persoanele care nu au  beneficiat de Legea 142 din 17 iulie 2016,  pentru care s-a modificat procentul de penalitate a celor cu pensii anticipate parţiale, în funcţie de vechimea acumulată peste stagiul de cotizare.

"Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4). Recalcularea se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului", prevede Legea nr. 216/2017.

Directoarea CJP Galaţi atrage atenţia ca persoanele pensionate anticipat parţial în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 să depună cât mai repede cerere pentru recalculare, astfel încât să nu piardă din bani. Cererile se pot depune la ghişeele CJP  Galaţi, dar şi on-line (în cazul persoanelor care au cont pe portal) sau prin curierat poştal.

Aşa  cum arată  şi textul legii, drepturile se dau din luna imediat următoare depunerii cererii, astfel că toţi cei interesaţi trebuie să se grăbească să depună cererea.

"O altă precizare care se impune este faptul că nu beneficiază de aceste recalculări persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, ci numai cei care s-au pensionat anticipat şi nu au îndeplinit limita de vârstă", a mai  punctat Ana Denis Aramă.        

Citit 13103 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2017 14:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.