Deflagrația a avut loc în această dimineață, într-una dintre garsonierele de la blocul G1, din Micro 19. Totul ar fi pornit de la o scăpare de gaze de la o butelie aflată în locuința unui bărbat, care, de altfel, s-a și ales cu arsuri superficiale. El a fost transportat la spital de echipajele de intervenție, care au ajuns la locul exploziei cu două autospeciale, un echipaj de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD ti ...
Dezvoltatorul român Sopra Estate a lansat o ofertă de investiții, în premieră în România, pentru proiectele de pe litoralul românescÎn vizor se află noile resorturi (hoteluri și apartamente) din sudul litoralului, acolo unde se estimează că următorii cinci ani vor aduce investiții de peste 250 milioane de euro, potrivit Mediafax. Dezvoltatorul român oferă investitorilor, persoane fizice și juridice, posibilitatea de a cumpăra apartamente de vacanță sau în scop investițion ...
Cererile insistente făcute de chiriașii din cartierul Dimitrie Cantemir pentru cumpărarea locuințelor ANL și-ar putea găsi rezolvarea, cel puțin în parte. Este vorba despre blocurile S1, S2, S3, S4 şi S5, a căror apartamentare în unități individuale ar urma să fie aprobată la ședința de joi, 28 septembrie 2023. Apartamentarea înseamnă, conform documentelor, împărţirea unei construcții - condominiu, înscrisă în cartea funciară, în mai multe unități individuale, care, ...

Locuințe mai mici, mai scumpe și de mai proastă calitate

Vineri, 18 August 2023 08:48 | Publicat în ECONOMIE
Numărul autorizațiilor de construire eliberate în luna iunie a cunoscut scăderi în toată țara, conform datelor Institutului Național de Statistică, iar modificările fiscale propuse de guvern ar putea aduce pierderi de șapte miliarde de lei în industria de dezvoltări imobiliare și construcții, spun investitorii din "real estate". În luna iunie 2023 a ieșit în evidență o scădere cu 431 a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, comparat ...