Valentin Ştefan s-a născut la Galaţi, pe 25 iunie 1967, şi a fost căpitanul uneia dintre cele mai frumoase generaţii din istoria Oţelului, care a reuşit în 1997 şi 1998 să se claseze pe locul al patrulea în campionat şi a câştigat, astfel, dreptul de a participa de două ori în Cupa UEFA. În ultimii ani ai carierei de jucător, a evoluat în Cipru, la Omonia Nicosia şi apoi la Anagennisi Derynia, iar apoi s-a stabilit în această ţară. În urmă cu două luni, a acceptat să ...

Cât câştigă mai-marii judeţului Galaţi

Marți, 04 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Surprinzător sau nu, administratorul public al judeţului, arhitectul-şef, dar şi directorul executiv al Direcţiei Economie şi Finanţe din cadrul Consiliului Judeţean câştigă, lunar, net, mai puţin bani decât ocupanţii posturilor similare din cadrul Primăriei municipiului Galaţi. Cel puţin aşa reiese din răspunsul prompt, furnizat de autorităţile judeţene, la solicitarea noastră întemeiată pe liberul acces la informaţiile de interes public. În vreme ce Primăria munici ...

A fost numit primul director al clubului Primăriei

Miercuri, 18 Iulie 2018 00:02 | Publicat în SPORT
Eveniment important pentru sportul gălăţean, noul club al Primăriei a primit ieri Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), considerat un adevărat certificat de naştere al oricărei entităţi sportive cu personalitate juridică. CSM Galaţi există, de ieri, oficial, aspect atestat de eliberea CIS-ului de către Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). Importantul document, fără de care nu se pot face, printre multe altele, afilierile la federaţii, a fost ridicat de la Bucureşti ...
Aşa cum a promis, ziarul „Viaţa liberă” continuă să vă prezinte cine sunt politicienii care, uimitor şi inexplicabil, au urcat neaşteptat de repede în vârful administraţiei locale şi naţionale. Un mandat de parlamentar, un portofoliu de secretar ori de subsecretar de stat, îndelungate posturi de director în tot felul de instituţii publice politizate, sunt slujbele pe care partidul le poate oferi, ca recompensă, celor mai devotaţi membri. Însă, în vreme ce unii aşteapt ...
De mai puţin de o lună de zile, combinatul ArcelorMittal Galaţi are un nou director general. Cu o experienţă solidă pe platforma siderurgică, Bogdan Grecu a fost numit la conducerea unităţilor ArcelorMittal Galaţi – Skopie, iar principala sa misiune va fi să asigure, alături de Comitetul de Conducere, continuitatea activităţilor din combinat şi o tranziţie lină, în condiţiile în care unitatea urmează să fie vândută, conform acordului stabilit în afacerea Ilva între Gr ...
UPDATE | Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (C.N.A.P.D.M.) SA, Marius Luigi Ciubrei, a fost plasat în arest la domiciliu. Asta au decis judecătorii gălățeni, care au emis mandat de arest la domiciliu și pentru complicele directorului de la APDM, marinarul Constantin Tarău. Astfel, cei doi nu vor avea voie să își părăsească domiciliile pentru următoarele 30 de zile. Decizia magistraților de la Tribunalul Galați nu este definitive, ea putân ...
Noul Consiliu de Administraţie (CA) al SC Transurb SA a decis să scoată la concurs posturile de director general şi, respectiv, director economic, şi urmează să stabilească şi calendarul probelor. Gigel Caliga, directorul general provizoriu al companiei publice de Transport, nu se va înscrie la concursul de manager, însă îşi doreşte să devină preşedintele CA al Transurb. Mandatul de director general provizoriu la Transurb al lui Gigel Caliga expiră marţi, 3 aprilie, motiv pe ...
UPDATE, miercuri, 21 martie 2018: Cristi Marian Ochiu, fostul director executiv al Fundaţiei Comunitare Galaţi, s-a descurcat mai bine la interviu, decât la proba scrisă pentru municipiului Galaţi pentru postul de director general al Direcţiei Generale Relaţii Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor. Candidatul a obţinut, astăzi, 93 de puncte la interviu, în vreme ce la proba scrisă a luat 78,3 puncte, după ce, la primul concurs de recrutare, organizat în februarie, ...

Cine vrea să fie director la Primărie

Sâmbătă, 10 Martie 2018 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cristi Marian Ochiu, Oana Angelica Pohrib-Moraru şi Marian Adrian Stoica s-au înscris din nou în concursul de recrutare organizat de Primăria municipiului Galaţi pentru postul de conducere vacant de director general al Direcţiei Generale Relaţii Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor. Lista candidaţilor a fost făcută publică ieri de administraţia locală, în urma selecţiei dosarelor depuse. În februarie, aceiaşi candidaţi au fost respinşi în urma rezultatelor m ...

Director nou la Parcul de Soft

Duminică, 04 Martie 2018 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând cu 1 martie 2018, Parcul de Soft din Galaţi are un nou director, ales de Consiliul de Administraţie al SC Cons Management Parc de Soft SRL. Acesta este Alexandru-Igor Bejan, fost director la Casa de Cultură a Studenţilor, dar şi fost candidat pe listele PSD la Consiliul Local. Postul de director al Parcului de Soft era vacant din luna noiembrie, când fostul său "ocupant", Cătălin Aramă, a fost numit director general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securit ...
Pagina 2 din 15