Cercetarea celor trei sesizări de malpraxis aflate în prezent pe masa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi poate intra în linie dreptă, odată cu desemnarea experţilor ce vor analiza fiecare caz în parte. Două dintre petiţiile care se vor lămurite la nivelul comisiei din cadrul DSP Galaţi au fost înregistrate anul acesta şi vizează cazul unei femei care a suferit o amputaţie de picior, la Spitalul de Urgenţă, şi al unui bebeluş cu clavicula fracturată la Maternitate ...
Rămăşiţe ale satelitului rusesc Kosmos-1220 vor cădea pe Terra, undeva în Oceanul Pacific, iar oficialii ruşi avertizează că acest impact ar putea fi unul periculos, deoarece căderea nu este una controlată de specialişti, informează dailymail.co.uk. Satelitul a fost lansat de Rusia în 1980 şi scos din funcţiune în acelaşi an. Oficialii ruşi au avertizat că acesta a reintrat în atmosfera Pământului duminică, însă bucăţi din satelit vor supravieţui vitezei uriaşe la ...
Parlamentul României este cea mai criticată instituţie în raportul CE privind corupţia publicat luni, o situaţie similară cu cea din raportul MCV, din 22 ianuarie. Experţii europeni consideră că Parlamentul României a dat dovadă de "o lipsă de consecvenţă" în luarea deciziilor referitoare la probleme de integritate, inclusiv în ceea ce priveşte acţiunile ulterioare deciziilor ANI în situaţii de conflicte de interese şi de incompatibilitate. "Odată definitive, aceste deci ...
Fotografia pe care o alegem pentru profilul de Facebook sau pentru site-ul de întâlniri unde sperăm să ne găsim perechea este mai importantă decât ne închipuim. Fotografi, psihologi şi experţi în relaţii au descifrat motivele pentru care anumite poze suscită interesul sexului opus mai mult decât altele. Studiul, comandat de site-ul de întâlniri zoosk.com, a luat în calcul profilul a 4.000 de persoane.În primul rând, fotografiile trebuie să prezinte persoana în întregime. Ui ...

Cu ochii pe 2014

Vineri, 27 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cică ieşim din criză! Specialiştii unei importante bănci europene s-au apucat să facă un top al evenimentelor economice şi sociale (!) previzibile în anul ce vine. Nu ştiu câtă rigoare ştiinţifică a stat la baza predicţiilor bancherilor, dar pot să vă spun cu mâna pe inimă că eu, unul, nu prea mai cred în miracole financiare. Dar poate că mă înşel. Să le luăm pe rând. Care va să zică, domnii experţi sunt de părere că în 2014 tărăboanţa mondială o va lua o ...
Pagina 2 din 2