Ajutoare și vouchere sociale pentru plata facturilor la energie
Duminică, 27 Noiembrie 2022 16:45 | Publicat în Actual
Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023, resursele financiare urmând să fie asigurate din fonduri europene, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în tranşe de 700 de lei, de două ori pe an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi di ...
Un nou contract colectiv pentru poștași, după zece ani
Vineri, 04 Noiembrie 2022 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Cei aproximativ 23.500 de angajați ai Companiei Naționale Poșta Română au un nou contract colectiv de muncă, după ce contractul precedent, vechi de zece ani, a expirat. Liderul de sindicat gălățean, Adrian Tatu, ne-a spus care sunt principalele drepturi obținute după 50 de zile de negocieri între sindicaliști și administrația companiei.
„Am avut un CCM valabil zece ani și am urmărit ca, prin noul contract, să nu se piardă din drepturile salariaților și să obținem o pro ...
Poșta Română, partener în situații de urgență
Duminică, 02 Octombrie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania Naţională Poşta Română a devenit, începând de la 1 octombrie, partener în extinderea, la nivel naţional, al sistemului de alertă ”Butonul Roşu”, serviciu complementar celui de urgenţă 112, destinat persoanelor singure, vârstnice, cu risc medical, sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România.
Prin folosirea unei brăţări, la o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de ...
Ce părere au gălăţenii despre noile uniforme ale polițiștilor
Vineri, 23 Septembrie 2022 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Noile uniforme ale poliţiştilor români au început deja să apară pe străzi. Față de vechile uniforme clasice ale oamenilor legii, acestea sunt mult mai lejere și au un aspect mai modern, fiind și mult mai practice. Noile uniforme, spun oamenii, au fost inspirate din designul american, întrucât au o culoare asemănătoare și emblemele Poliției Române sunt situate exact pe mâneca tricoului, ca la uniformele din SUA, au un buzunar special pentru a susține camera de corp și stația ...
Foarte mulți români folosesc serviciile de curierat ale Poștei Române datorită prețului mult mai mic față de celelalte firme de curierat internaționale, cum ar fi DHL, Nemo express etc. Dacă o persoană dorește să trimită un colet cu ramburs în țară, coletul va ajunge în 2-3 zile lucrătoare. Cu toate că este un serviciu des folosit, când trimit un colet în străinătate cu Poșta, oamenii simt că îmbătrânesc 100 de ani sau că se întorc în timp. Oamenii se plâng ...
Compania Naţională "Poşta Română" a investit 120.000 de lei în operaţionalizarea primului său ghişeu poştal digital, inaugurat luni în cadrul Oficiului 63 din Bucureşti, iar în următoarea perioadă are în plan amplasarea altor 70 de astfel de puncte la nivel naţional, a declarat, luni, directorul general al operatorului poştal naţional, Valentin Ştefan. Noul terminal de servicii poştale integrate a fost fabricat în România, este 100% automatizat şi disponibil non-stop. Pen ...
Distribuirea pensiilor, în perioada 6-17 ianuarie 2022
Marți, 28 Decembrie 2021 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Compania Națională Poșta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, urmând a fi realizată în perioada 6 - 17 ianuarie 2022, transmite Mediafax. Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.
"Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile în ...
Poșta Română va începe distribuirea pensiilor marți, 4 mai. Conform Codului muncii, Vinerea Mare, ziua de 1 Mai, precum şi prima şi a doua zi de Paşte sunt zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. "Banii au fost virați deja, nu sunt probleme, vom începe distribuirea pensiilor de marți. Este vorba de o întârziere mică, pe care o putem recupera", ne-a asigurat Claudia Bibire, reprezentant al Poștei Române în relațiile cu mass-media. De asemenea, în intervalul 30 a ...
Poşta Română va primi 6,28 milioane lei drept compensare pentru costul net pentru serviciul universal poştal din anul 2018, a decis Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Acest cost reprezintă diferenţa dintre costul net suportat de furnizorul de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al furnizorului în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea fără a avea obligaţiile de servici ...
Poșta Română, amendată pentru nerespectarea cerințelor minime de calitate
Luni, 24 August 2020 13:35 | Publicat în SOCIETATE
Compania Națională Poșta Română a fost amendată cu 35.000 de lei, în urma controlului prin care Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a verificat respectarea de către companie a obiectivelor de calitate pentru anul 2019, prevăzute în legislația din domeniul serviciului poștal universal. ”Pentru că CNPR nu a îndeplinit cerințele minime de calitate impuse de reglementările în vigoare, neasigurând livrarea la timp a trimiterilor in ...