Hangar transformat în spaţiu neconvenţional pentru spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, parcuri şi o parcare supraterană, asta îşi doresc autorităţile locale să amenajeze pe amplasamentele pe care, în acest moment, le ocupă Ecosal. Acest serviciu public ar urma să fie relocat în zona Barboşi, după cum a anunţat, recent, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Regenerarea urbană - care, până acum, s-a manifestat cu precădere în zona centrală a oraşu ...
Pasaje rutiere subterane în intersecţiile bulevardului Coşbuc cu străzile Basarabiei, Tecuci şi, eventual, cu Gheorghe Doja - Mihail Kogălniceanu, dar şi un asemenea pasaj la intersecţia cu strada Brăilei, ar putea fluidiza traficul aglomerat din Galaţi. Despre aceste planuri ambiţioase a vorbit, recent, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Chiar dacă Primăria municipiului Galaţi a atribuit deja contractul pentru modernizarea bulevardului George Coşbuc, pe segmentul cu ...
"Data începerii lucrărilor: 13.12.2021. Data finalizării lucrărilor: 13.12.2024. Termen de execuție: 12 luni", așa scrie pe "panoul de șantier" - un banner prins în gard, de fapt - al lucrărilor de "Reparații sistem rutier și regenerare urbană - cartierele Micro 38, Micro 39A, 39B și 39C". Cam greu de priceput ce-a vrut să spună constructorul. Poate că lucrările în acea zonă vor dura doar 12 luni, ori că din cei trei ani de investiție se va lucra efectiv doar 12 luni... Cert ...
Atribuit în luna decembrie a anului trecut, contractul de modernizare a Parcului de la Elice intră în etapa de execuție a lucrărilor. Potrivit Primăriei Galați, a fost predat amplasamentul către constructor și a început amenajarea șantierului. Investiția va fi realizată de asocierea Moviland Met SRL - Consumcoop - Fraicom SRL, valoarea contractului este de 2,8 milioane de lei fără TVA, fiind prevăzute 10 luni pentru execuția lucrărilor.În principal, în Parcul de la Elice este ...

Noi cereri admise pentru locuri de parcare

Joi, 12 Octombrie 2023 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galați informează că a publicat pe portalul propriu lista cererilor declarate admise pentru atribuirea unui loc de parcare în următoarele zone: Mazepa I - zona 16 și zona 19, Mazepa II - zona 15, Țiglina I - zona 9, Țiglina II - zona 10, Micro 18 - zona 4 și Micro 21 - zona 1. Astfel, în termen de 15 zile, începând din 11 octombrie 2023, solicitanții ale căror cereri au fost declarate admise vor putea achita tariful abonamentului. Lista poate fi consultată p ...

Cele mai noi "scoruri" pentru locuri de parcare

Miercuri, 11 Octombrie 2023 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puțin de 1.510 lei, 1.300 de lei și, respectiv, 1.200 de lei sunt cele mai mari valori cu care s-au atribuit locuri în parcările de domiciliu/ reședință. Primăria municipiului Galați a publicat, pe site-ul oficial, procesul-verbal de alocare a locurilor de parcare, ca urmare a ședințelor de licitație publică deschise cu strigare care s-au desfășurat în perioada 3-4 octombrie 2023, la sediul din strada Domnească nr. 54. Procesul-verbal a fost întocmit pe 10 octombrie 2023 ...

Școala Nr. 29, modernizată cu fonduri europene

Miercuri, 13 Septembrie 2023 08:00 | Publicat în Bani Europeni
S-au încheiat lucrările pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Nr. 29, din cartierul Micro 19, după ce au fost obținute fonduri europene în acest scop, informează Primăria municipiului Galați. La Școala Nr. 29 s-au executat lucrări de reabilitare termică, reabilitare termică a sistemului de încălzire/ sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei, instalarea unui sistem de panouri solare ...
Primăria municipiului Galați ar fi trebuit să deschidă, pe 8 august 2023, într-o ședință publică de licitație, ofertele primite pentru imobilul situat pe strada Domnească nr. 13, bloc L. Este vorba despre fostul sediu al Direcției de Taxe și Impozite Locale, pentru care prețul de pornire este de 622.069 euro, fără TVA. Din păcate, potrivit informațiilor pe care le-am obținut, municipalitatea nu a avut ce să deschidă, pentru că nu s-au depus oferte de cumpărare. Concret, se ...
În locul a 23 de garaje demolate, Primăria municipiului Galați vrea să amenajeze o parcare cu aproximativ 34 de locuri, trotuare și spații verzi. Unde? În Micro 17, zona blocului I6B. Pentru acest obiectiv a pus la bătaie un contract cu o valoare estimată de 850.000 de lei fără TVA și așteaptă ofertele până pe 7 august. Criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, și va fi aplicat doar ofertelor declarate conforme. „Din cauza creșterii semnificative a parcului a ...
Pentru renovarea energetică a clădirii internatului Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, Primăria municipiului Galați caută proiectanți și constructori care să execute lucrările. Este vorba, conform administrației locale, despre reabilitarea termică, înlocuirea tâmplăriei, reabilitarea sistemului de încălzire, modernizarea sistemului de iluminat și de ventilare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, adaptarea infrastructurii pentru persoanel ...
Pagina 3 din 3