Ploile torențiale căzute în primul semestru al acestui an, însoțite de vijelii și căderi de grindină, au afectat puternic terenurile agricole din mai multe localități din județ: Galați, Valea Mărului, Munteni, lndependența, Schela, Măstăcani, Foltești, informează un raport al Direcției pentru Agricultură Județene Galați, prezentat în cadrul ultimei Comisii de dialog social din cadrul Prefecturii. Însă nu toate UAT-urile au respectat termenele legale pentru constatarea ș ...

Piața neagră a țigaretelor, nivel-record

Joi, 24 Iunie 2021 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Piața neagră a țigărilor se situa, în luna mai 2021, la 10,2% din totalul consumului, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de luna martie, conform companiei de cercetare Novel Research, citată de Mediafax. Este cel mai mare nivel înregistrat de la debutul pandemiei, cele mai mari creșteri față de anul trecut fiind consemnate în regiunile nord-vest și sud-vest. "Moldova scade semnificativ, cu 6,2 pp, până la 15,7%, iar Ucraina și Serbia rămân relativ constante față de ...
Covid-19 a fost transmis oamenilor de un animal, iar răspândirea sa a început cu cel mult o lună sau două înainte de a fi descoperit, în decembrie 2019, arată un proiect de raport al Organizației Mondiale a Sănătății, citat de CNN. Un laborator este cea mai puțin probabilă sursă, a concluzionat echipa internațională comună a OMS. OMS lansează raportul final privind investigația sa asupra originilor coronavirusului, dar o versiune preliminară a raportului, obținută de CNN ...
Germania se află în centrul eforturilor de dezinformare ruseşti mai mult decât orice altă ţară europeană, potrivit unui raport al UE. Documentul menţionează "campanii sistematice" atât la nivel politic, cât şi prin intermediul mass-media apropiate de Kremlin. În acelaşi timp, politicienii germani sunt acuzaţi că evită dialogul cu Rusia. De la sfârşitul anului 2015, peste 700 de cazuri referitoare la Germania au fost colectate în baza de date "UE vs. Disinfo" a Uniunii. Fran ...

Alți trei gălățeni au pierdut lupta cu noul coronavirus

Miercuri, 10 Februarie 2021 16:45 | Publicat în EVENIMENT
Peste 60 de gălățeni au aflat în ultimele 24 de ore că au fost infectați cu COVID-19, trei au pierdut lupta cu boala, iar alte câteva zeci au aflat că nu au scăpat de virus nici după două săptămâni de tratament.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 392 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 61 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul tota ...

Raport de incompatibilitate, anulat de Curtea de Apel

Luni, 16 Noiembrie 2020 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au dispus anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Daniel Stadoleanu, director executiv al Direcţiei Impozite, Taxe şi Alte Venituri Locale din cadrul Primăriei Galaţi, a fost acuzat de incompatibilitate. Hotărârea poate fi atacată cu recurs. „Director din cadrul Primăriei Galați, acuzat de incompatibilitate” scriam pe 28 februarie 2020 despre situaţia lui Daniel Stadoleanu, director execu ...

Către ce ne îndreptăm?

Joi, 08 Octombrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cel mai recent raport al Băncii Mondiale arată că economia României este de așteptat să scadă cu 5,7 la sută în 2020, având în vedere redresarea lentă a producției și a anului agricol sărac. De asemenea, sărăcia va crește pe măsură ce impactul Covid-19 afectează sursele de venit interne, în timp ce seceta îi usucă pe fermieri. Raportul menționează și un risc adițional de țară, care vine din absorbția istorică slabă a fondurilor europene. Mai concret decât atât ...
Nu mai puţin de 113.000 de pliante, cu extrase din raportul primarului municipiului Galaţi, vor ajunge în cutiile poştale ale gălăţenilor. Potrivit datelor din Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice, Primăria municipiului Galaţi tocmai a atribuit direct două contracte în acest scop.Primul contract vizează realizarea unor pliante din raportul primarului, are o valoare de 11.300 de lei fără TVA şi a fost atribuit firmei gălăţene SC C&C Prevent SRL. Trebuie precizat că, ...

Deşeuri nucleare radioactive

Joi, 06 Februarie 2020 21:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Peste 60.000 de tone de deşeuri nucleare radioactive sunt în prezent stocate în facilităţi provizorii în Europa, în timp ce capacităţile de stocare a acestora au ajuns la limită şi nu au fost încă elaborare soluţii pe termen lung, se arată într-un raport prezentat miercuri, 5 februarie 2020, de Fundaţia "Heinrich Boll" din Germania, afiliată Partidului Verzilor, relatează agenţia DPA. Franţa, Marea Britanie, Ucraina şi Germania însumează peste trei sferturi din deşeuril ...
„Balul municipiului, comasat cu Gala Centenarului. Ce-are de ascuns Primăria Galaţi?”, scriam, în decembrie 2018 în ziarul „Viaţa liberă”. Cele două evenimente au avut loc în acelaşi timp şi în acelaşi loc, pe 2 decembrie, ora 18,30, în holul Universităţii "Dunărea de Jos", iar Primăria a refuzat să explice cum a fost posibil ca Gala Centenarului - eveniment finanţat (şi) de Ministerul Culturii - să se transforme într-un „bal” - ca nunta cu botez, prilej de mân ...
Pagina 3 din 10