Sute de camioane așteaptă cu orele efectuarea controlului vamal în punctele de tranzit de pe raza județului Galați, după ce PTF Isaccea a fost închis ca urmare a bombardamentelor de zilele trecute, de la Orlivka. Timpii de așteptare au depășit chiar și 700 de minute. Situația critică se înregistrează mai cu seamă la PTF Galați-Rutier, corespondent localității de frontieră Giurgiulești, punct către care a fost redirecționat tot traficul de marfă după închiderea vămii d ...

Camerunez prins la vamă cu buletinul unui ”frate” francez

Luni, 18 Septembrie 2023 16:42 | Publicat în JURIDIC
Imaginația cetățenilor din statele africane care vor să ajungă în Vestul Europei nu cunoaște limite când vine vorba de condițiile de călătorie. Un tânăr din Camerun a încercat să treacă frontiera în România, venind din Republica Moldova, cu actele unui conațional stabilit în Franța, stat unde de altfel dorea și el să ajungă. Mai exact, într-un autocar care s-a prezentat pe sensul de intrare de la Oancea, în urma controlului documentelor, polițiștii au sesizat că înt ...
Prima seară la Festivalul Danube Rock Sounds a fost una reușită, în ciuda unei ploi torențiale (care ar fi fost mult mai potrivită cu concertul CARGO de duminică). Prima zi a acestui eveniment mult așteptat a reușit să încânte și să impresioneze publicul prezent, creând o atmosferă plină de energie. Festivalul a debutat la ora 19.00 şi a continuat cu şase ore de muzică non-stop.Prima trupă care a urcat pe scenă, deschizând calea pentru o seară plină de rock autentic, a ...

Droguri "de vacanță", confiscate în vamă

Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 08:01 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr și-a ratat sejurul în Bulgaria, după ce a încercat să treacă granița cu o cantitate de marijuana, bine ascunsă în bagaje. În vârstă de 32 de ani și deținător de dublă cetățenie, română și moldovenească, bărbatul se afla într-un autocar cu destinația Nessebar care s-a prezentat pentru formalitățile de intrare în România la PTF Galați-rutier.În urma controlului, polițiștii i-au găsit turistului droguri în bagaje. "A fost descoperită într-un recipien ...

Astăzi începe ”Danube Rock Sounds” la Plaja „Dunărea”

Vineri, 15 Septembrie 2023 08:02 | Publicat în EVENIMENT
Iubitorii rockului sunt așteptați la Galați, la ”Danube Rock Sounds 2023”, astăzi, 15 septembrie, mâine, 16 septembrie și duminică, 17 septembrie. Trupe îndrăgite precum Cargo, VAMA, Subcarpaţi, Dog Eat Dog, COMA, Byron, The Mono Jacks, E-an-na, Luna Amară, Basska, Stema și Melting Dice vor urca pe scena de la Plaja „Dunărea”. Concertele de astăzi și mâine vor începe la ora 19,00, iar duminică prima trupă va urca pe scenă la ora 18.30. După concerte, vor fi organiz ...
Autorităţile române au emis, în noaptea de marţi spre miercuri, un mesaj RO-Alert pentru localităţi din judeţele Tulcea şi Galaţi, anunţând că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Mesajul le cere oamenilor să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească. ”Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adoposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în i ...

Noi trupe şi-au confirmat participarea la „Danube Rock Sounds”

Sâmbătă, 19 August 2023 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Festivalul "Danube Rock Sounds" va avea loc în perioada 15-17 septembrie, la Plaja "Dunărea" din Galaţi. Formaţiile Vama, The Mono Jacks, E-an-na şi Luna Amară se vor alătura artiştilor care şi-au confirmat deja participarea - Subcarpaţi, Coma, byron, Basska şi Melting Dice, a anunţat, pentru news.ro, Codruţ Dumitrescu, organizatorul festivalului."Danube Rock Sounds" este singurul festival de muzică rock şi alternativă din Galaţi şi îşi propune să promoveze trupele important ...

Securizare sporită la frontieră în timpul minivacanței

Sâmbătă, 12 August 2023 08:26 | Publicat în Regional
Zilele libere din următoarea perioadă vor aduce o creștere a fluxului de călători pe toate sensurile de ieșire și, respectiv, intrare în țară. De aceea, la granița de est, tranzitată inclusiv de un număr mare de refugiați ucraineni, au fost luate măsuri suplimentare. Poliția și Vama vor lucra cu efective maxime, iar călătorii sunt rugați să folosească toate cele opt puncte de acces rutier, pentru a se evita aglomerările.  În următoarea perioadă, pentru evitarea aglome ...
Pagina 3 din 3