Cum a devenit virginitatea din virtute, o povară

Vineri, 18 Aprilie 2025 19:00 | Publicat în MAGAZIN
Vârsta la care fetele din România îşi încep viaţa sexuală este de 14 sau 15 ani, iar zece la sută fac acest pas înainte să împlinească 12 ani. Ne confruntăm cu o evoluţie a revoluţiei sexuale, în care cuvântul cel mai greu în luarea ”marii decizii” revine tot mai mult grupului de prieteni și influențelor din online, în detrimentul învățăturilor părintești și dogmelor religioase. Unul din motivele pentru care tot mai mulţi tineri îşi încep viaţa sexuală timp ...

De ce vor părinții ca ”sexul” să fie predat la școală

Sâmbătă, 12 Aprilie 2025 17:00 | Publicat în MAGAZIN
Celor mai mulți părinți încă le este dificil să discute cu propriii copii despre educația sexuală, de aceea 80 la sută dintre ei ar fi de acord cu introducerea acestei materii în școli. Pericolele sarcinilor nedorite și ale bolilor cu transmitere sexuală sunt printre principalele chestiuni pe care adulții cred că cei mici ar trebui să le afle cât mai devreme. Pentru motivul că minorii s-ar putea îndepărta de valorile morale sau religioase ale familiei sau își vor începe v ...

Minciuni despre sex pe care nu trebuie să le crezi

Duminică, 08 Decembrie 2024 07:00 | Publicat în MAGAZIN
Femeile continuă să creadă și să transmită mai departe fetelor lor o serie de mituri despre sex și idei total eronate despre sexualitate. Iată zece minciuni pe care trebuie să încetăm să le spunem fiicelor noastre!Sexualitatea feminină a început să fie studiată mult mai târziu decât cea masculină și a continuat să fie multă vreme un subiect de rangul doi. Chiar și celebrul studiu al lui Alfred Kinsey despre comportamentul sexual al femeilor a apărut la cinci ani după vol ...

Alimente care îmbunătățesc viața sexuală și nu numai

Sâmbătă, 19 Octombrie 2024 14:00 | Publicat în SFATURI
Mâncarea sănătoasă poate face de fapt o diferență în libidoul tău, pur și simplu pentru că micșorarea cantității de alimente nesănătoase din dietă îţi va crește energia. La rândul său, acest lucru îți poate stimula dorința sexuală. Vei dori să faci mai mult sex și vei avea suficientă energie. Ce ar putea fi rău în asta? Oamenii au nevoie de sex pentru a-şi elibera tensiunea și pentru a-şi satisface nevoile fizice și emoționale. Prin sex, atingeți maximul de i ...

Categorii de risc care trebuie testate

Duminică, 04 August 2024 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS) pot cauza complicații serioase de sănătate, astfel încât screeningul, respectiv testarea înainte de apariția simptomelor de boală și diagnosticul adecvat reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Scopul screeningului pentru infecțiile cu transmitere sexuală este de a identifica și trata persoanele cu infecții înainte de a dezvolta complicații și înainte de a răspândi infecția altora. Iată care sunt categoriile care au r ...

Probleme care apar în viața sexuală

Sâmbătă, 06 Iulie 2024 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În viața sexuală a oricărui cuplu pot apărea mai multe tipuri de probleme. Vestea bună este că pentru fiecare există soluții, cu condiția să fie conștientizate, comunicate și înțelese de ambii parteneri. Problemele care pot apărea pe plan sexual sunt: 1. Probleme medicale. Sunt probleme care împiedică erecția sau orgasmul. De asemenea, pot fi probleme care conduc la frigiditate. Soluția pentru aceste probleme stă nu doar în ajutor medical, ci și în adoptarea unui regim d ...

Ce să faci pentru a avea o viață sexuală mai bună

Duminică, 07 Iulie 2024 00:09 | Publicat în SFATURI
Există multe metode și lucruri pe care o persoană ar trebui să le cunoască pentru a-și îmbunătăți viața sexuală. Oricine înțelege mai bine organismul uman poate avea o relație intimă mai bună Indiferent că problemele sunt mari sau mici, atunci când vine vorba despre viața sexuală, vestea bună este că sunt multe lucruri pe care le poți face pentru a o îmbunătăți. Este bine ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, fiindcă viața sexuală merge mână în mân ...

Viața sănătoasă, cheia sexului cu final pozitiv!

Duminică, 19 Mai 2024 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În condițiile unei vieți trepidante, cu multe tentații, dar și privațiuni care le pot împiedica pe femei să devină mame, sunt totuși șanse ca infertilitatea să fie învinsă, susțin specialiștii în domeniu. Acest lucru se poate realiza cu puțin efort și ținând cont de anumite repere, dintre care cele mai importante ar fi: Alimentația ambilor parteneri. Dieta trebuie să fie bogată în citrice (acid folic), pește, acizi grași Omega 3, cereale integrale. De asemenea, lactat ...

Viața modernă afectează sexualitatea și fertilitatea

Sâmbătă, 18 Mai 2024 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Obiceiurile milenare ale speciei umane sunt puse la încercare, pentru că societatea din zilele noastre ne impune un stil de viaţă dinamic. Petrecem foarte mult timp în spaţii închise, de multe ori în aceeaşi poziţie, în faţa calculatorului, mâncăm ceva „pe fugă” şi de obicei semipreparat. Toate aceste lucruri ne afectează capacitatea reproductivă. În zilele noastre, munca, mâncatul, dormitul, alte obiceiuri au suferit modificări, iar asta își pune amprenta asupra fun ...

Agrafobia. Frica anormală de contacte sexuale

Duminică, 12 Mai 2024 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Tulburarea poate fi legată de o experienţă proprie din trecut, însă poate fi declanşată şi în contextul în care persoana în cauză a avut doar calitate de martor la un abuz sexual, viol sau relaţii abuzive ori după ce a vizionat un film, spre exemplu. Frica anormală faţă de abuzul sexual poate fi la fel de bine cauzată şi de dezinformare, îndoctrinare sau impunerea unor conduite pline de zel. Specialiștii apreciază că principalul simptom al acestei tulburări este nevoi ...
Pagina 1 din 3