ŞAH. Participare gălăţeană record la Campionatul Naţional

ŞAH. Participare gălăţeană record la Campionatul Naţional
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Mai multe sute de copii din întreaga ţară se află în cunoscuta staţiune vâlceană Călimăneşti - Căciulata, un loc foarte familiar participanţilor la întrecerilor şahiste, pentru Campionatul Naţional al practicanţilor sportului minţii de la categoriile copii, juniori şi tineret (8-20 ani). Ca de obicei, şahiştii gălăţeni sunt la faţa locului în număr foarte mare şi se vor lupta pentru puncte şi medalii până pe 6 aprilie, în Vinerea Mare. Specificăm că la actuala ediţie sunt programate întreceri la şah clasic, şah rapid, blitz şi dezlegări.

Cum la ediţia trecută gălăţenii au cucerit nu mai puţin de zece medalii, tehnicienii şi sportivii speră că şi anul acesta vor realiza o zestre frumoasă. Gălăţenii participă cu 40 de sportivi, reprezentând toate cluburile locale, ceea ce deja este considerat o mare realizare de către cei implicaţi. Lideri din punct de vedere al prezenţei sunt cei de la ACS Smart (antrenori Lucian Gâlea şi Cristian Dăianu), care au de departe cea mai numeroasă delegaţie dintre toate cluburile din estul şi sud-estul ţării, una care cuprinde un număr de 17 şahişti. Celelalte cluburi din Galaţi prezente cu sportivi la Călimăneşti sunt Genius (Florin Păunescu şi Ionel Covrig), Şah Club (Adrian Smărăndoiu şi Lucian Jugaru) şi Diana (Adrian Ciobanu şi Elena Gherman).

Printre gălăţenii pretendenţi la medalii se află: Raisa Vulpe, Marina Andreş, Diana Moisi, Samuel Ghimpu, Dragoş Antonică, Sebastian Ţăran, Randi Galeş, Radu Celmare, Bogdan Ursu, Cristi Coca şi Andrei Chicăroşie.

Citit 987 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Martie 2018 22:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.