Inter Galați a mers până în sferturi

Inter Galați a mers până în sferturi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sibiul a fost gazda turneului final al "Cupei României" la minifotbal. Au participat 96 de echipe, reprezentând campionatele judeţene din țară. Gălățenii au fost reprezentați de echipa Inter - locul al treilea în campionatul ce se desfășoară în urbea noastră, care au avut o evoluție notabilă şi a terminat în primele opt, după cinci victorii. În grupă, a fost 4-1 cu echipa Dr. Brams Baia Mare și tot 4-1 cu FC Muscelul Bistrița. Apoi, în fazele eliminatorii, gălăţenii au învins o a doua reprezentantă a județului Bistrița cu 5-0, au trecut cu 4-3 (la lovituri de departajare, după 0-0) de formația Boromir Rm. Vâlcea, iar în optmile de finală cu 2-1 de reprezentanta orașului Alba Iulia. Parcursul bun a fost stopat de bucureștenii de la Danco Pro, în faţa cărora Inter a pierdut la limită, scor 2-3, după ce a condus în repriza a doua cu 2-1. De altfel, formaţia care i-a oprit pe gălăţeni s-a dovedit şi cea mai bună dintre cele 96 de participante, câştigând trofeul.

Lotul echipei gălățene, manageriată de Ciprian Nichita și Dan Crihană, cuprinde următorii jucători: Mărgărit, Păduraru - Nejneru, Popliacă, Iancu, Chitoșcă, Tudose, Dajbog, Chebac, Moise, Munteanu, Hristu, Dumitran, Postelnicu și Florea.

Citit 2129 ori Ultima modificare Marți, 03 Iulie 2018 21:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.