Meci de poveste la Supercupa judeţeană

Meci de poveste la Supercupa judeţeană
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Pe stadionul din Lieşti a fost, duminică, Supercupa judeţeană cu cel mai spectaculos şi totodată dramatic final din istorie. Învingătoarea a fost decisă la loviturile de departajare, după ce au executat toţi jucătorii care au încheiat clasicele 90 de minute în teren, inclusiv portarii.

S-au întâlnit ACS Universitatea "Dunărea de Jos" şi Zimbrul Slobozia Conachi, cele mai bune formaţii ale sezonului trecut din Liga a IV-a. Studenţii veneau aureolaţi cu titlul de campioni şi deţinători ai Cupei României - faza judeţeană, iar "zimbrii", ca vicecampioni şi finalişti ai Cupei.

Confruntarea a dat naştere la un joc echilibrat, cu faze fierbinţi la ambele porţi, mai numeroase la cea a Universităţii în prima parte - Zimbrul a avut şi o bară - şi invers în repriza secundă. Echipa din Slobozia Conachi a deschis scorul prin Tudosă (min. 20), cu o execuţie superbă de pe la 25 de metri. În repriza a doua, cea mai recentă achiziţie a "zimbrilor", Moroşanu - fost component al echipei naţionale de juniori - a fost eliminat, iar cei de la Universitatea au profitat de omul în plus, au presat şi au egalat prin Cană (min. 68). Apoi s-a restabilit şi egalitatea numerică, după ce a fost eliminat şi un jucător din echipa studenţilor, Morogan, ajungându-se cu scorul 1-1 la finalul timpului regulamentar obişnuit. În condiţii de caniculă, s-a renunţat la reprizele suplimentare şi s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare, adevărat spectacol cu suspans prelungit. După prima serie de câte cinci executanţi de fiecare parte, nu s-a putut face departajarea, s-a continuat şi cu ceilalţi jucători, echilibrul persistând chiar şi după ce au tras de la 11 metri şi portarii. S-a mers chiar până ce câte doi jucători din fiecare formaţie au executat a doua oară, ultima ratare, a lui Anastasie, făcând ca trofeul să fie ridicat de cei de la Zimbrul, la fel ca în urmă cu un an.

Meciul a fost condus de cel mai bine cotat arbitru gălăţean al momentului, Adrian Viorel Cojocaru, asistat de Andrei Toma şi Florian Vişan.

Universitatea a început în formula: Olaru - Iacob, Antofe, Morogan, Hilohi - Ţuiu, Ignat, Chiciuc, Perju - Anastasie, Grigoraş. Au mai intrat: Cană, Moise şi Ciotârcă (antrenor Cătălin Savu).

Zimbrul a avut la start "11"-le: Comănescu - Păduraru, Scutaru, R. Codreanu, Cr. Frunză - Năpârlică, Ţârţâră, Tudosă, Moroşanu - Cazacu, Spânache. Au mai jucat: State, Dodan, Mohorâţă şi Ov. Lupu (antrenor Florin Anghel).

Cele două echipe care au jucat Supercupa, alături de alte 12 formaţii, vor începe la sfârşitul acestei săptămâni campionatul Ligii a IV-a.

Citit 1417 ori Ultima modificare Luni, 27 August 2018 20:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.