La Braniștea, 24 de goluri!
Foto: Sorin Pană (Sportul Ilustrat)

La Braniștea, 24 de goluri!
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa Unirea Braniștea a depășit toate așteptările în ceea ce privește eficacitatea. În această rundă, gruparea pregătită de Costache Bunga a primit vizita tinerei echipe Juventus Toflea.

Gazdele au jucat fără ”milă” și s-au impus cu categoricul scor de 10-1. Ca și cum un astfel de scor nu ar fi fost de ajuns, juniorii din Toflea s-au înfuriat și ei și au câștigat cu 13-0.

Un alt joc interesant a avut loc la Ghidigeni, între Muncitorul și Zimbrul Slobozia Conachi, echipă aflată în topul competiției județene. Oaspeții s-au impus de justețe, cu scorul de 4-1 (la juniori, 3-2 pentru gazde) și s-au instalat în fruntea clasamentului. Nou-promovata Avântul Valea Mărului a înregistrat al doilea succes, 2-0, dar a pierdut la juniori cu 3-11), cu Avântul Vânători, iar Gloria Ivești manifestă aceeași cunoscută constanță în joc, câștigând meciul de pe teren propriu, cu Agrostar Tulucești, cu 2-0 (0-6).

Iată și celelalte rezultate înregistrate în această etapă: Victoria Independența - Viitorul Costache Negri 0-0 (3-0), Victoria Tecuci - Voința Cudalbi 2-1 (14-0) și Quantum Club Galați - Avântul Drăgănești 3-2 (3-0).

Podiumul este ocupat de Zimbrul (golaveraj 13-2), Avântul Valea Mărului (8-2) și Gloria Ivești (3-0) - toate cu câte 6 puncte în cont. La ”subsol”, Tulucești, Vânători și Toflea, cu zero puncte, dar ”juventinii” au și un golaveraj tare urât: 1-18.

La juniori, cinci echipe cu maximum de puncte - șase, după două runde: Tecuci, Vânători, Toflea, Tulucești și Independența. 

Liga a V-a, în "Cupa României"

Echipele din cel de-al cincilea eșalon au debutat oficial cu meciurile din prima etapă a ”Cupei României”. Cel mai disputat meci a avut loc la Foltești, între localnicii de la Șoimii și Viitorul Frumușita, în care oaspeții au câștigat după prelungiri, cu 2-1, după ce la finele timpului regulamentar a fost 1-1. În celelalte jocuri s-au înregistrat rezultatele: Zorile Grivița - Avântul Matca 0-5, Siretul Piscu - Unirea Hanu Conachi 0-2, ACS Lascăr Schela - Foresta Șendreni 8-0, Prutul Vlădești - Luceafărul Berești 1-0, Viitorul Umbrărești - Siretul Cosmești 9-1, Mălina Smârdan - Voința Cișmele 3-2, în timp ce jocul dintre Inter Tudor Vladimirescu și Flacăra Pechea nu s-a disputat, pechenii câștigând prin forfait: 3-0.

Citit 1609 ori Ultima modificare Marți, 10 Septembrie 2019 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.