Atenţie la necunoscuţii Braşovului!

Atenţie la necunoscuţii Braşovului!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Formaţia campioană revine pe teren propriu, aici unde ultima dată n-a reuşit să învingă probabil cea mai slabă echipe dintre nou-promovate, Concordia Chiajna * „Pentru blazon şi pentru public, nu avem voie să ne gândim la altceva decât cum să câştigăm cele trei puncte”, comentează antrenorul Dorinel Munteanu * Braşovul are însă un vestiar plin de necunoscuţi-problemă *

OŢELUL GALAŢI – FC BRAŞOV

Meci programat sâmbătă în etapa a 4-a a Ligii I;

Stadionul „Oţelul” – ora 19.00 (în direct la Digi Sport);

Bilete: 20 de lei (tribuna I), 15 lei (tribuna a II-a), 10 lei (peluze);

Echipele probabile:

OŢELUL: Grahovac – Râpă, Perendija, Costin, Ljubinkovici – Neagu, Filip – Antal, Ibeh, Frunză – Paraschiv. Antrenor: Dorinel Munteanu.

BRAŞOV: Felgueiras – Velayos, Majernik, L. Munteanu, Ionescu – Chipciu, Toloza, Cristescu, Kanu – Buga, Moutinho. Antrenor: Jose Murcia.

Arbitri: Marius Avram (Bucureşti) – Miclos Nagy (Cluj Napoca) şi Iulian Radu (Bucureşti). Rezervă: Ionel Ivan (Brăila).

Moutinho, Kanu, Murcia…

Felgueiras, Godinho, Velayos, De Sousa, Machado, Paez, Madeira, Dominguez, Kanu, Moutinho şi tehnicianul Jose Murcia. Toţi străini, cu nume de staţiuni balneare de „afară” sau de fotbalişti foarte mari care ar ajunge în campionatul românesc doar dacă ar rămâne fără un picior.

Ideea este că tocmai această combinaţie de jucători străini de aceste meleaguri şi cu valoare incertă pe deasupra poate să le pună probleme roş-alb-albaştrilor antrenaţi de Dorinel Munteanu.

„Le-am văzut meciurile de până acum şi sunt convins că unii dintre ei pot decide de unii singuri soarta unei partide. Sunt periculoşi, trebuie să fim atenţi”, anunţă Neamţul înaintea duelului cu un FC Braşov mai cosmopolit ca niciodată.

„De ce să-i privim de sus?”

Nici în toamna anului trecut, când „oţelarii” nu visau că vor trage la campionat, n-a fost facilă întrevederea cu formaţia de sub masivul Tâmpa. Atunci, Sergiu Costin a înscris cu capul în minutul 89 după o partidă dominată clar de gălăţeni (n.r. – scor 1-0).

„Braşovul are deja 6 puncte, iar noi numai 4, deci nu este cazul să privim de sus această formaţie. Pentru blazon şi pentru propriul public, nu avem voie să ne gândim la altceva decât cum să câştigăm cele trei puncte. Avem nevoie însă şi de susţinerea fanilor, mi-aş dori ca stadionul să fie plin, aşa cum era în primăvară”, mai spune fostul internaţional de pe banca Galaţiului.

Perendija: „Să marcăm!”

Ultimul gol marcat de Oţelul pe arena din Ţiglina III datează din 15 mai 2011, atunci când Marius Pena marca decisiv în minutul 72 pentru primul trofeu din istoria grupării dunărene. Între timp a fost schimbat gazonul, iar la primul joc din noul sezon a ieşit doar 0-0.

„Sperăm să marcăm, sper s-o facă băieţii de la mijloc în sus, să nu mă aştepte pe mine”, spune fundaşul sârb Milan Perendija, unul dintre cele mai sigure elemente din defensiva roş-alb-albastră.

Citit 609 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.