Ionuţ Niculcea, din nou antrenor principal la Sporting Lieşti: ”Am revenit pentru că am încredere în lot”

Ionuţ Niculcea, din nou antrenor principal la Sporting Lieşti: ”Am revenit pentru că am încredere în lot”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Nemulţumită de rezultatele înregistrate în cele 15 meciuri din turul campiontului, în urma cărora echipe se clasează doar pe locul 10 în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a şi este sub ameninţarea retrogradării, conducerea clubului Sporting Lieşti a hotărât schimbări la nivelul staffului tehnic. Cu câteva zile în urmă, la cârma echipei a fost readus Ionuţ Niculcea, antrenorul care a făcut performanţă la acest club până la finalul sezonul trecut, când demisionase, motiv şi pentru noi de a-l provoca la un dialog pe… noul şi vechiul antrenor al echipei lieştene.

Cum s-au derulat lucrurile de ai hotărât să revii la Sporting?

- Nu a fost prea dificil, cunoscând condiţiile de aici, conducerea clubului, precum şi pe majoritatea jucătorilor. Nu a fost greu să iau o hotărâre, având încredere în potenţialul lotului. Am antrenat echipa timp de patru ani, între 2015 şi 2019, perioadă în care am avut clasări onorabile. Vom pune umărul cu toţii pentru a depăşi actuala situaţie şi la final să ne clasăm mai sus, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

Primul transfer

Antrenamentele au debutat sub auspicii favorabile?

- Ne-am întâlnit marţi după-amiază, la Lieşti. Pentru început, lotul este alcătuit din jucătorii din turul campionatului: Vădeanu şi Vicol - portari, Gâţă, Dima, Radu şi Tudor Năstase, Munteanu, Hodorogea, Dumitru, Munchiu, Ionuţ Constantinescu, Adamache. Iancu, Alex Stan, Bârlădeanu, Dănăilă şi Nica. Acestora li s-a alăturat Dragoş Voicu, revenit în ţară  şi, totodată, la echipă, după ce a lucrat în străinătate. În ultima clipă, am reuşit şi transferul gălăţeanului Ştefan Lupu, în ultimii ani la CSM Focşani.

Ce îşi propune noul staff?

- Pentru a fi scutiţi de emoţii la sfârşitul campionatului, ne-am propus aducerea a încă 2-3 jucători noi, cu care să acoperim posturile deficitare. De asemenea, vom parcurge un program intens de pregătire, pentru a-i aduce pe fotbaliştii noştri la o bună formă sportivă.

Prima parte a pregătirilor va cuprinde antrenamente zilnice, pentru acumulări fizice, după care vom intra în program cu antrenamente tehnico-tactice. Avem planificat şi un semicantonament, la Galaţi, pentru a realiza o pregătire centralizată, completă.

Desigur, din aceste pregătiri nu vor lipsi meciurile de verificare. Cine vor fi partenerele?

- Primul meci, în familie, l-am programat în următorul weekend. Apoi, jocurile se vor derula astfel: pe 25 ianuarie cu Voinţa Şuţeşti (Brăila), pe 1 şi 8 februarie cu Sporting Junior Vaslui (tur-retur), pe 12 februarie cu Avântul Valea Mărului, pe 15 februarie cu brăilenii de la Voinţa Traianu, pe 19 februarie cu Viitorul Ianca, iar pe 22 februarie vom avea o deplasare la CSM Focşani.

Ultima verificare va fi pe 26 februarie, cu un adversar nedesemnat încă. Sperăm la finele pregătirilor să putem afirma că totul va fi ok.

Domnule Niculcea, vă mulţumim pentru acordarea acestui interviu şi vă dorim succes deplin în noua misiune!

Citit 2820 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Ianuarie 2020 19:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.