Un oltean face carieră la Galaţi | INTERVIU

Un oltean face carieră la Galaţi | INTERVIU
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Tradiţionalul proverb "aşchia nu sare departe de trunchi" se potriveşte foarte bine în cazul tânărului arbitru Radu Săndoi, nepotul fostului jucător al echipei naţionale Emil Săndoi. Seniorul este un nume arhicunoscut în lumea fotbalului: până la 55 de ani, are la activ 400 de jocuri (în competiţia internă şi un sezon în Franţa), completate cu 30 de meciuri la echipa naţională; din 1998 este antrenor şi a activat la echipa din Craiova, la Pandurii Tg. Jiu, lotul Under 21, la Vaslui, Chiajna şi FC Argeş. Cu gruparea din Craiova a cucerit un titlu de campioană şi două Cupe ale României.

De puţină vreme, Radu Săndoi a devenit gălăţean, fiind repartizat aici după încheierea cursurilor unei facultăţi din Capitală. Considerând că prezenţa sa în rândul arbitrilor de fotbal din Galaţi constituie un subiect de presă interesant, zilele acestea l-am provocat la un dialog.

- Domnule Radu, faptul că porţi acest nume, Săndoi, te-a ajutat întrucâtva în carieră?

- Şi da, şi nu. Am ajuns la fotbal pe când aveam 7-8 ani, la clubul cunoscutului internaţional Gică Popescu. Am jucat la echipe de copii, juniori şi chiar seniori, în Liga a IV-a craioveană. Din păcate, în clasa a XI-a, am suferit un accident, ruptură de ligamente, iar de atunci am jucat mai puţin. Aş vrea să adaug faptul că de la clubul domului Gică Popescu au fost promovaţi spre fotbalul mare zeci şi zeci de tineri. Iată doar trei exemple: Alex Băluţă şi Tudor Băluţă (nr. - acum în Cehia, respectiv, Anglia) şi Stoian (în Italia), dar cei mai mulţi au ajuns la Viitorul.

- Cum ai ajuns în arbitraj?

- În arbitraj am ajuns prin clasa a IX-a. Am urmat cursul organizat de AJF Craiova, după care am debutat la jocuri. Mai întâi la meciuri de copii, apoi de juniori şi Liga a IV-a, circa 190 de partide..

- … dar în Galaţi?

- S-a întâmplat anul trecut, în vară, când am primit repartizarea în oraşul dumneavoastră. După foarte puţin timp, am luat legătura cu conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal şi totul s-a petrecut foarte rapid. În toamna anului trecut am şi condus mai multe meciuri în eşaloanele patru şi cinci. Mi-am făcut prieteni, m-am acomodat foarte repede. Totul este OK!

- Până unde te vezi în arbitraj?

- Cât mai sus! Am doar 24 de ani şi cred că timpul îmi este aliat şi îmi va permite să ajung chiar în primul eşalon. Îmi place ceea ce fac, iar promovarea în elita arbitrilor naţionali şi-ar putea urma cursul. Sper ca activitatea mea să fie cât mai apreciată. Mai există şi „Programul pentru tinere talente” al Comisiei Centrale a Arbitrilor care mă poate avantaja.

- Ai fost atras numai de fotbal?

- În primul rând de fotbal, dar îmi place să practic şi tenisul, îl practic în timpul liber. Dar mă pasionează sportul în general.

- Ce preocupări şi pasiuni ai? Eşti căsătorit?

- Îmi plac filmele, muzica şi, în general, vizionările la televizor. Merg deseori şi la sală. Sunt încă flăcău, nu am prietenă în Galaţi, prietena mea este studentă la Timişoara.

- Acestea fiind spuse, în numele amatorilor de fotbal din Galaţi îţi dorim mult succes!

Citit 4688 ori Ultima modificare Luni, 08 Iunie 2020 00:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.