Badminton. Reîntoarcerea la activitatea obişnuită

Badminton. Reîntoarcerea la activitatea obişnuită
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cu trei zile în urmă, un grup de sportivi practicanţi ai badmintonului, de la cluburile gălăţene,  au plecat în Bulgaria, pentru continuarea pregătirilor. Înainte de deplasare, l-am abordat pe antrenorul acestora, Dorel Badiu, pentru a obţine cele mai proaspete informaţii.

- Aşadar, domnule profesor, aţi reluat activitatea cotidiană. Cum a fost?

- Ne-am întors la activitatea obişnuită de câteva zile, iar din 8 iulie avem programat un cantonament pe litoralul bulgăresc. Va fi un cantonament cu pregătiri intense, cu antrenamente comune cu gazdele şi jocuri de verificare. Am răspuns, astfel, unei invitaţii, venite din partea prietenilor din Bulgaria, şi timp de zece zile ne vom afla într-un orăşel de lângă Burgas. Vor fi antrenamente comune, în care ne vom împărtăşi din experienţa acumulată pe terenul de joc.

Cum s-au prezentat jucătorii după întreruperea competiţiilor cauzate de pandemie?

- Surprinzător, toţi sportivii noştri (n. n.  – copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori), de la C S Universitatea şi Clubul Siderurgistul s-au prezentat bine din punct de vedere fizic, lucru îmbucurător în perspectiva continuării pregătirilor ce urmează.

Ce lot s-a deplasat în Bulgaria?

- Din Galaţi au fost 15 persoane: 14 jucători, de la cluburile amintite, plus subsemnatul , în calitate de antrenor şi conducător al grupului. Acestui grup i se va alătura un număr de cinci sportivi legitimaţi în Capitală, la Sportul Studenţesc. Lista cu cei deplasaţi pe litoralul bulgăresc se prezintă astfel: Dragoş Gherasim, Ştefan Constandache, Tudor Mircică, George Şerbănescu, Vlad Mocanu, Alexandru Ilie, Claudia Gavriluc, Delia Iftene, Mario Necula, Flavia Dogaru, Ana Stăncioiu, Valentina Potârniche, Sebastian Iancu și Eliana Borca.

- Ce ne puteţi spune despre modul de desfăşurare a competiţiilor, programate în acest an?

- Începând din luna septembrie, calendarul competiţional programează multe concursuri, rezervate tuturor categoriilor de vârstă, în special pentru cei de peste 15 ani. În această vară, sperăm într-o pregătire corespunzătoare şi completă care să ne ajute să ne prezentăm în plenitudinea forţelor în viitoarele concursuri oficiale. Cantonamentul de zece zile pe care-l efectuăm acum va fi urmat de alte perioade în care dorim să realizăm cât mai multe acumulări. Mai vreau să adaug un lucru – numai ca situaţia rămasă în urmă, cauzată de coronavirus, să nu ne mai afecteze!

- Mult succes, domnule profesor, şi previziunile dumneavoastră să se adeverească!

Citit 1354 ori Ultima modificare Vineri, 10 Iulie 2020 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.