* Echipa lui Dorinel încearcă, astăzi, să urce pe poziţia a şaptea a clasamentului * Îi lipseşte jucătorul despre care se vorbea şi în iarnă de un eventual transfer - fundaşul dreapta Râpă * „Cu concentrare maximă, putem câştiga partida cu Rapid”, comentează directorul general al Oţelului, Marius Stan *
OŢELUL GALAŢI – RAPID BUCUREŞTI
Meci de fotbal programat astăzi, în etapa a XXIX-a a Ligii I;
Stadionul „Oţelul” – ora 17.00 (în direct la Digi Sport);
Bilete: 10 lei (tribuna I), 7 lei (tribuna a II-a, peluze), 5 lei (galeriile);
Echipele probabile:
OŢELUL: Grahovac – Cojoc, Sârghi, Costin, Sălăgeanu – Neagu, Giurgiu – Antal, Paraschiv, Ochiroşii – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.
RAPID: Bornescu – Săpunaru, Iordache, Constantin, Bozovici – Lazăr, Matici – Grigorie, Spadacio, Cesinha – Ioniţă. Antrenor: Ioan Andone.
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei) – Micloş Nagy (Cluj Napoca), Mihai Artene (Vaslui); rezervă – Emil Voicu (Bacău).
Recurs pierdut de giuleşteni
Locul al şaptelea la care face referire antrenorul Oţelului înaintea jocului de astăzi, cu Rapidul, nu este singura miză.
Într-adevăr, după decizia de ieri a Comisiei de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal, care a respins apelul giuleştenilor în cazul „Varga-Bălan” (n.r. – astfel, partida cu FC Timişoara se omologhează cu 3-0 pentru gruparea din Banat), şansele Galaţiului de a urca încă o poziţie în clasament au crescut simţitor.
Cu o victorie în partida de după-masă, trupa lui Dorinel Munteanu ar ajunge să-i sufle în ceafă lui Dinamo pentru ultimul loc care duce în cupele europene. „Putem reuşi acest lucru, însă le cer băieţilor să fie concentraţi sută la sută, altfel nu se poate”, a ţinut să comenteze şi directorul general Marius Stan.
Râpă, monitorizat şi în tribună?
Un alt obiectiv pe final de sezon – nu numai la Oţelul, ci la oricare altă formaţie de prim eşalon – este pregătirea pentru „export” a jucătorilor deja monitorizaţi de cluburile mai mari, iar pentru roş-alb-albaştri, un duel cu Rapidul este ocazia perfectă.
Neşansa taberei dunărene este că tocmai fundaşul dreapta Cornel Râpă, „scanat” încă din toamnă de echipe de peste hotare, pentru un eventual transfer, va sta azi în tribună, cartonaşul galben încasat în meciul de la Iaşi retezându-i şansa de a se afirma din nou.
Având destule variante pe acest post, Samoel Cojoc şi Marian Cârjă, Oţelul are toate motivele ca la vară să-l „mărite” pe internaţionalul de tineret.
Reintră Grahovac
Buturile „oţelare” ar putea fi păzite la meciul cu trupa de sub Podul Grant de Branko Grahovac, accidentarea acestuia suferită înaintea deplasării de la Iaşi părând să nu-l mai sâcâie atât de mult pe bosniacul adus în iarnă la Dunăre.
Goalkeeperul de 27 de ani a revenit abia joi seară la antrenamente, durerile de la şold fiind tot mai puţin însemnate. „Sper ca Branko să fie apt şi să ne putem baza pe el în poartă. Dacă nu, să ştiţi că n-am nicio rezervă în a-l folosi pe Zdenko Baotici”, a precizat tehnicianul Dorinel Munteanu.
Probleme ar fi şi la banda stângă, acolo unde Ochiroşii încearcă să se recupereze după o contractură musculară, iar Silviu Ilie a avut de suferit în urma unui contact dur la un antrenament cu suspendatul-vedetă de azi, Râpă.
Explicaţie foto: Cornel Râpă (prim-plan), omul de pe urma căruia Oţelul ar putea scoate bani la vară, stă astăzi în tribună