Ziua în care ia şi Gigi bătaie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Am încercat, pe cât posibil, să evit subiectul la zi din fotbalul românesc, bălăcăreala dintre Mitică Dragomir şi Gigi Becali, dar se pare că există lucruri urâte pe care trebuie să le faci.

Nu-i dau dreptate niciunuia, fiecare îl şantajează pe celălalt (Dragomir pare să aibă mai mulţi aşi în mânecă), iar la final vor fi iarăşi prieteni de nedespărţit.

Am auzit, însă, remarca unor microbişti de colţul străzii care picaseră în admiraţie faţă de croşeele verbale ale şefului Ligii Profesioniste: „Bă, e tare Mitică! Bravo lui!” Din păcate, e beton, câtă vreme organele statului nu şi-au făcut treaba la timp.

* Ah, să nu uit! Gustaţi, vă rog, o probă de demagogie pură din partea individului poreclit Corleone, care era, parcă, şi parlamentar: „Cine, e dom’le, Gigi Becali, ăsta? Cum îşi permite el să jignească pe toată lumea, de la preşedintele ţării până la omul de rând? Crede că-i cel mai mare, cel mai tare?”

Dragomir este autorul acestui citat aruncat în prime-time ca să aburească audienţa. Becali jigneşte de vreo cinci-şase ani, de când ocupă abuziv spaţiul de antenă la toate televiziunile, dar Mitică abia acum şi-a dat seama. Şi, vorba aceea, preşedintele LPF, săracul, n-a calomniat pe nimeni în viaţa lui. Ce să mai spunem de invective?

* Adrian Mutu a primit nouă luni de suspendare pentru sibutramina pe care a îngurgitat-o (sanchi!) fără să ştie. Între timp, naţionala României va suferi enorm: va urmări turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud la televizor şi va juca, în toamnă, cu Franţa, un important meci de calificare la Europenele din 2012.

Mă tem că în continuare ne vom baza pe atacantul Fiorentinei (se pare că, mai nou, e aproape de un transfer la Fenerbahce Istanbul): „Prinţul” Cristea e cu „Bianca lui Bote”, Tănasă are „bomba” lui sexy pe cap, iar Alexe (de la Dinamo) face greve japoneze. Să sperăm că n-o să-i pună duşmanii cocaină şi-n prostamol „Briliantului”, că o să avem nevoie de el şi la 60 de ani. 

* Astăzi revine Lucian Bute în ţară. E o ştire care, în mod normal, ar trebui să bată apariţiile la TV şi-n ziare ale lui Gigi Becali. Lucică, fă-i ratingul knock-out!

Citit 423 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.