Concluziile cantonamentului montan pentru Oțelul

Concluziile cantonamentului montan pentru Oțelul
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Gruparea gălățeană de fotbal din eșalonul al treilea şi-a reluat de ieri antrenamentele în localitate, după ce a fost două săptămâni într-un cantonament la Câmpulung Moldovenesc.

Jucătorii Oțelului au lăsat în urmă nămeții din zona Bucovinei, pentru mai multe antrenamente cu mingea, la Galați, în ultima lună dinaintea startului de sezon. Antrenorul Petre Grigoraș a tras concluziile despre stagiul de pregătire centralizată încheiat săptămâna trecută.

”A fost un cantonament bun, am avut condiții bune și la masă, și la cazare, ne-am descurcat și cu refacerea. Din păcate, sunt puțin dezamăgit că nu ne-a ajutat vremea foarte mult. Am lucrat pe gheață, pe bitum, pe zăpadă, au fost schimbări de temperatură de la o zi la alta, care ne-au afectat ciclul de antrenament și am fost nevoiți să mai și improvizăm. Astfel au apărut și unele mici accidentări, dar să nu uităm că un an de zile, de când s-a declanșat această pandemie, a fost o pauză de patru luni, acum a fost o vacanță de două luni. Poate că unii sunt mai tineri și n-au trecut prin cantonamente destul de solicitante din punct de vedere fizic, așa că au mai cedat la unele antrenamente. O să se învețe și ei, așa am pățit și eu, când eram fotbalist, la primul cantonament de iarnă”, a spus Grigoraș.

Până acum, gălățenii au jucat și trei partide de verificare, iar suporterii n-au fost deloc încântați de ceea ce au văzut. Oțelul a pierdut cu Gloria Buzău și cu Bucovina Rădăuți, ambele cu 0-1, dar a reușit să câștige cu Dante Botoșani, 2-1.

”Sunt mulțumit de comportamentul lor. E lucrul cel mai important că s-au implicat total în ceea ce am făcut. A fost o perioadă de acumulări, nici nu avea cum să iasă vreun joc bun, încă mai avem o lună până începe campionatul. Suporterii să nu se îngrijoreze de evoluțiile din primele două jocuri, pentru că nu aveam prospețime fizică, s-a lucrat la altceva”, a adăugat ”Grig”.

Final de transferuri

Odată cu finalul perioadei de pregătiri de la Câmpulung Moldovenesc, antrenorul gălățenilor a declarat că este mulțumit de transferurile efectuate până acum de gruparea roș-alb-albastră și nu se mai așteaptă la alte modificări în următoarea perioadă.

”Sunt foarte mulțumit de cei trei jucători, seniori, pe care am reușit să-i aducem. Nu cred că ne trebuiau mai mulți, toți trei sunt jucători de valoare, sunt foarte mulțumit că am reușit să-i transferăm, sunt convins că ne vor ajuta. Am fi vrut un portar junior, în cazul în care vom juca cu un junior în poartă, dar am tot amânat și am pierdut oportunitatea”.

Oțelul i-a transferat în această iarnă pe Stelian Cucu (Concordia Chiajna), George Bârlădeanu (Sporting Liești) și Marquinhos (ultima dată în campionatul din Indonezia).

Citit 1601 ori Ultima modificare Luni, 15 Februarie 2021 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.