Președintele Asociației Județene de Fotbal Galați, Liviu Ciubotariu, a declarat că are ambiția ca județul Galați să fie printre cele care vor da o campioană pentru barajul de promovare în Liga a III-a.
De când pandemia cu coronavirus a invadat planeta, cel mai mult au avut de suferit competițiile de fotbal la nivel de amatori, respectiv ligile a patra și a cincea la nivelul județului nostru, plus competițiile de copii și juniori. Din cauza protocoalelor destul de stricte, care presupun testarea înaintea jocurilor oficiale, aceste competiții au rămas suspendate încă de la începutul pandemiei. Totuși, există semnale că s-ar putea relua și aceste campionate.
Liviu Ciubotariu, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Galați, ne-a declarat că sunt discuții ca de luna viitoare să se poată relua jocurile din Liga a IV-a.
”Există discuții în acest sens, dar să vedem dacă se vor concretiza. S-a adus în discuție luna martie pentru a putea relua competiția la nivelul Ligii a IV-a, cu acele teste rapide înainte de meciuri, care sunt mult mai ieftine decât celelalte, însă tot ar presupune anumite eforturi financiare. Totuși, atât timp cât starea de alertă la nivel național este în vigoare, nu se va putea”, ne-a spus președintele AJF.
În situația în care protocolul va rămâne același ca până acum, președintele AJF a declarat că va porni competiţia de la nivelul Ligii a IV-a chiar și cu două echipe, dacă doar atâtea și-ar dori, deși ne-a spus că este convins că vor fi mai multe interesate, însă nu toate cele 15 înscrise la startul competiției.
”În cazul în care situația continuă ca până astăzi, ne vom orienta să organizăm campionatul Ligii a IV-a într-o formă sau alta. Din câte am discutat cu cei implicați, ar fi cel puțin 4-5 echipe dispuse să participe în orice condiții, așa că ne vom consulta cu federația și ne propunem să organizăm competiția. Rămâne de văzut la momentul respectiv sistemul competițional. De exemplu, la Brașov, a început Liga a IV-a cu cinci echipe. Noi ne dorim ca județul Galați să ofere o campioană și în acest an, care să se ducă apoi la brajul de promovare în Liga a III-a”.
CSM Galați și Oțelul, cu finanțare de la CL
Printre cele 15 echipe înscrise la startul Ligii a IV-a gălățene se numără și CSM Galați, care ar fi una dintre principalele favorite la promovare. Trupa pregătită de antrenorul Viorel Tănase ar putea să devină colegă de serie, în sezonul următor, chiar cu Oțelul Galați, o altă structură finanțată de Consiliul Local, în cazul în care gruparea roș-alb-albastră n-ar reuși promovarea în liga secundă. Astfel s-ar putea ajunge la o situație în care Consiliul Local să fie principalul finanțator pentru două echipe din aceeași serie.