* Tudorel Pelin, fundaşul de fier al Oţelului de la finele anilor ’90, s-a născut în mediul rural şi s-a apucat de fotbal atunci când mulţi îl abandonează: la 17 ani! * Povestea celui alintat Tataia le poate servi multor puştani care în ziua de astăzi nu ştiu pe ce drum s-o aleagă *
Cine este Tudorel Pelin?
· Născut pe 15 ianuarie 1969
· a jucat fotbal la Chimia Brăila, Siretul Paşcani, Dacia Unirea Brăila, Oţelul Galaţi (1995-2004) şi Petrolul Ianca
· a antrenat la Dacia Unirea Brăila, Petrolul Ianca şi Politehnica Galaţi, iar în prezent este antrenor secund la echipa a doua a Oţelului
· are 267 de meciuri în Liga I, 7 goluri şi 6 prezenţe în Cupa UEFA
· a jucat o finală de „Cupa României” în tricoul Daciei Unirea Brăila (0-2 cu Universitatea Craiova, în 1993). În 2004, când Oţelul a susţinut ultimul act al competiţiei (0-2 cu Dinamo Bucureşti), n-a prins lotul
· are două retrogradări la activ: 1994 cu Dacia Unirea Brăila şi 2003 cu Oţelul Galaţi.
Dacă doriţi să v-aduceţi aminte…
„Viaţa liberă” demarează astăzi o campanie de readucere în atenţia opiniei publice a generaţiei de fotbalişti care la finele anilor ’90 inventa sintagma „Campioana Provinciei” şi califica Galaţiul de două ori la rând în Cupa UEFA.
Toţi acei jucători, cu una-două excepţii, au lăsat iarba crudă pentru diverse meserii (antrenor, conducător etc.), unii dintre ei lansându-se chiar în afaceri de succes.
Îi vom prezenta pe rând, le vom scoate în evidenţă situaţia financiară şi kilogramele în plus, însă nu vom evita să le publicăm părerile de rău după cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor.
Primul pe listă - fără a fi stabilit vreun criteriu - este fostul fundaş central Tudorel Pelin, brăileanul care, jucând la Oţelul, a ajuns să se mute definitiv în Galaţi.
I-a murit tatăl la 16 ani
Viaţa celui poreclit Tataia, încă din vremea în care avea 26-27 de ani, este simplă, dar copiază fidel reţeta succesului, un băiat de la ţară care bătea mingea prin vecini ajungând în scurtă vreme să joace o finală de „Cupa României” şi, apoi, multe meciuri în competiţiile continentale.
Dacă unii se lasă de fotbal la 17 ani, Pelin abia atunci l-a început, deşi pare greu de crezut pentru un individ cu aproape 300 de meciuri în Divizia A, cum era încă denumită cea mai tare întrecere internă.
„La 16 ani mi-a murit tatăl şi am suferit mult, iar la 17 ani m-am legitimat la Chimia Brăila, primul club unde am jucat în mod organizat. Până atunci, participam doar la competiţii şcolare şi jucam pe uliţă, la mine în sat”, îşi aminteşte apărătorul Oţelului din perioada 1995-2004, acum cu vreo zece kile în plus.
„Corecţia fraţilor mi-a prins bine”
Născut la Tichileşti de Brăila – „mai există un Tichileşti de Constanţa şi unul de Tulcea. La Tichileştii de Tulcea era leprozerie, iar la noi - şcoală de corecţie”, precizează Tudorel – fostul sportiv nu visa să ajungă la un nivel atât de înalt şi spune că-i rămâne pe vecie dator familiei.
„Tata, săracul, care a murit, de cancer, probabil din cauza fumatului, m-a ţinut mereu din scurt să nu mă apuc de ţigări, iar alde frate-miu la fel. Deşi ei fumau, toată ziua mă căutau prin buzunare şi îmi mai aplicau câte o corecţie.”
„Au fost bune palmele lor că nu m-am apucat de prostii şi că mi-am văzut de treabă”, spune brăileanul adoptat repede de gălăţeni, deşi la mijlocul deceniului trecut rivalitatea fotbalistică dintre cele două oraşe nu putea fi trecută cu vederea.
„Jucam pe bani puţini, dar din plăcere”
„De când m-am urcat în maşină cu soţia mea şi am plecat pe dig spre Galaţi, i-am zis că vom trăi cei mai frumoşi ani din viaţa noastră. Şi aşa a fost! De aceea ne-am şi stabilit aici: de pildă, pe stradă sau la piaţă, mă recunoaşte lumea şi mă salută.”
„În Brăila, deşi sunt cunoscut, nu-s la fel de respectat”, adaugă Tudorel, căsătorit din 1992 cu Tanţa, şi au două fiice: Simona (17 ani) şi Iulia (8 ani). Îi lipseşte mult atmosfera de pe stadion din perioada în care zilnic avea de-a face cu jambierele şi ghetele de jucător, chiar dacă nu se compară banii pe care îi lua atunci cu sumele vehiculate astăzi în Liga I:
„Luam bani puţini la Oţelul, poate ne mai scoteam din prime, dar jucam cu mare plăcere şi era şi spiritul de sacrificiu care ne caracteriza foarte mult. Nu-i invidiez pe fotbaliştii de azi, îşi merită salariile”.
„Omul potrivit la locul potrivit!”
În memoria fanilor gălăţeni a rămas un singur gol al celui mai iubit brăilean de la Mila 80 a Dunării. În toamna anului 1997, Pelin marca golul de 1-0 în partida cu Rapid Bucureşti, echipă antrenată de reputatul Mircea Lucescu.
„Erau minutele de prelungire şi am obţinut un corner, iar rapidiştii îi arătau ceasul arbitrului. A executat Arhire, dacă ţin bine minte, şi am venit la cap odată cu Vali Ştefan”.
„Dacă n-o dădeam eu, probabil o făcea el. Am înscris şi, la ce buimăceală era, nu se ştia cine a marcat, că toţi fugeau în toate părţile. Au venit televiziunile la mine şi atât am zis: «Omul potrivit la locul potrivit!»”, rememorează cu bucurie pe chip cel care, născut lângă Şcoala de corecţie din Tichileştii de Brăila, a trebuit să-şi corecteze doar performanţele de fotbalist…
Explicaţie foto: Tudorel Pelin şi soţia sa, Tanţa, răsfoind fotografiile din perioada în care capul familiei mirosea numai a gazon şi… fotbal
