* Prezent în weekend la Galaţi pentru expoziţia cabalină de la baza „Agro Dunărea”, Cristian Ţopescu, cel mai iubit comentator sportiv din România, a acceptat un dialog despre realităţile sportului autohton * „Nouă ne place şueta, iar dacă urmărim la TV un campionat de atletism, avem senzaţia că am alergat şi noi”, a afirmat ironic Cristian Ţopescu (73 de ani) *
„Scârbit de mizeria morală din fotbal”
- Caii sau fotbalul? Ce vă place mai mult, maestre?
- Pasiunea pentru cai o am din copilărie, tatăl meu (n.r. – Felix Ţopescu) fiind ofiţer de cavalerie şi făcând parte dintr-o veritabilă echipă de aur care participa la Jocurile Olimpice din 1936.
Şi apropo de cai, îmi amintesc că un bătrân înţelept spunea că, daca Dumnezeu ar mai fi dat o poruncă, aceasta ar fi fost „Să iubiţi caii!”. Frumoasă vorbă şi mă bucur că la acest eveniment am văzut mulţi copii.
- Dar sportul cu mingea rotundă? Nu-l mai comentaţi de mai bine de un deceniu…
- Păi, mă ţin de cuvântul dat la Campionatul Mondial din 1994, când am afirmat că nu voi mai comenta meciuri din fotbalul autohton, pentru că la ora aceea erau foarte multe aranjamente în fotbalul nostru. Eram scârbit de ce se întâmpla şi mă auto-felicit că m-am îndepărtat de mizeria morală din acest domeniu.
„Mai aveţi patinoar în Galaţi?”
- Mai avem sport în România sau doar ne amăgim?
- Mici satisfacţii cu handbalistele, cu câte o luptătoare de judo, cu gălăţeanul dvs. Lucian Bute, cu talente native, apărute din senin, deoarece la noi mişcarea de masă nu mai există. De unde să mai recrutezi talente?
După ’90 ne-am supărat şi pe competiţia care descoperea talente. Se numea „Daciada”, nici măcar numele nu era supărător…
Din această competiţie au apărut, ca să dau doar două exemple, Sanda Toma, care s-a retras neînvinsă, şi Elisabeta Lipă, participantă de şase ori la JO (n.r. – ambele, canotoare).
- Domnule Ţopescu, ce spuneţi de faptul că Galaţiul, pe lângă faptul că nu o are o Sală Polivalentă, nu dispune nici măcar de un bazin, deşi e pe malul Dunării?
- E adevărat? La capitolul baze sportive, suferinţa este naţională. Sunt baze sportive care dispar şi, în locul lor, se ivesc complexe comerciale sau unele imobiliare.
Există o vorbă veche care spune că, atunci când construieşti un stadion, închizi un spital sau o închisoare. Am şi eu o întrebare: la Galaţi mai există patinoar?
„I-aş trimite pe toţi în ţările scandinave!”
- Da, dar nu aşa cum ar trebui…
- Păcat! Îmi aduc aminte că în anii ’60 am comentat un Campionat Mondial de hochei de gheaţă, Grupa B. A câştigat echipa României, iar pe doi a venit Elveţia.
La final, comentatorul televiziunii elveţiene a venit la mine şi, foarte sportiv, m-a felicitat. M-a întrebat câte patinoare avem în ţară. Nu-l puteam minţi, că se putea verifica, şi i-am zis că 3 (n.r. – la Bucureşti, Galaţi şi Miercurea Ciuc).
L-am întrebat acelaşi lucru şi, după ce s-a gândit puţin, mi-a spus: vreo 300. Ulterior, când am ajuns în Elveţia, am constatat că fiecare şcoală are sală de sport, bazin, patinoar, terenuri de tenis. Comparaţiile sunt însă inutile şi ne întristează.
- Nu-s baze sportive, nu mai avem nici sănătate. Sunteţi de acord?
- Suntem un popor leneş, o recunosc fără ruşine! Ne plac şuetele, mai stăm la o cafeluţă, la o bere, un şpriţ, ne uităm la televizor la Campionatul Mondial de atletism şi avem impresia că am alergat şi noi. E greu de schimbat această mentalitate…
Pe cei care nu vor să facă mişcare, i-aş trimite în ţările scandinave să vadă cum se aleargă zilnic prin parcuri. Naţiuni sportive!
„Oţelul? Să joace în Liga Campionilor!”
- Sportul şcolar?
- Nu mai există! Aşa-numita bază a piramidei sportului românesc este dinamitată! Către vârf, unde ar trebuie să se afle campionii, nu prea mai urcă nimeni. Antrenorii - prost plătiţi - s-au apucat de alte meserii, iar profesorii de educaţie fizică nu mai pun suflet.
Copiii noştri sunt aduşi de spate, bolnavi de cifoză şi scolioză, iar părinţii au vina lor. Le zic celor mici să stea la calculator decât să iasă afară, să-şi julească un genunchi sau să-şi scrântească vreo mână.
Când Nadia Comăneci a devenit campioană olimpică, prin multe case fetiţele rupeau canapelele făcând gimnastică, iar mamele le şi vedeau campioane. Acum, din păcate, nu mai există modele.
- De Oţelul ce spuneţi?
- Îi doresc să joace în Liga Campionilor! (zâmbeşte discret). Vreau să-l laud pe Marius Stan, preşedintele acestui club, şi n-o spun formal. Dumnealui este unul dintre cei mai echilibraţi oameni de sport din România la ora actuală.
Îl admir pentru calm, pentru simţul umorului, atunci când este cazul. Nu l-am auzit jignind pe nimeni într-o lume a fotbalului românesc în care abundă fel de fel de acuzaţii.
- Mulţumesc, maestre!
- Cu respect!
Comentariu foto: Cristian Ţopescu, cel mai cunoscut comentator sportiv din România este, din 2008, şi senator
