O echipă a Galațiului, cu multe localnice!

O echipă a Galațiului, cu multe localnice!
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

După retrogradarea echipei de senioare a CSM Galați din "Liga Florilor", conducerea clubului a elaborat un proiect nou, îndrăzneț și viabil.

Despre acest lucru am discutat cu antrenorul Relu Druțu, care, cel puțin deocamdată, are calitatea de principal interimar.

- Domnule profesor, cum se prezintă lucrurile cu fetele de la CSM?

- După o discuție cu conducerea clubului am acceptat calitatea de antrenor interimar. Cunosc foarte bine toate fetele, așa că pot spune că am trecut direct la treabă. Primul antrenament l-am avut luni, programul acestora fiind de câte una sau două ședințe de pregătire pe zi. Iar peste o săptămână și jumătate vom demara și meciurile amicale.

- Cum sună acest proiect și cum va fi transpus în practică?

- Se dorește o echipă a Galațiului, preponderența fiind jucătoare crescute în Galați. Pentru început ne interesează să lucrăm la omogenitate pentru că numai astfel vom putea face față cerințelor competiției. Vom activa în eșalonul secund, într-un sistem competițional nestabilit încă. În principiu, prima etapă ar putea fi pe 12 septembrie. Ne vom canaliza pregătirile pe crearea unei echipe competitive, care să nu mai fie nevoită să parcurgă traseul nedorit între cele două eșaloane. Sunt antrenor interimar, îmi cunosc foarte bine atribuțiile de care vreau să mă achit corespunzător. În condițiile în care clubul se va înțelege cu un nou antrenor, eu voi rămâne tot aici, având responsabilitatea de a lucra cu portarii.

- Cum arată componența actualului lot?

- Avem zece jucătoare din echipa ce a activat în prima divizie și tot atâtea jucătoare foarte tinere, provenite din echipa de junioare a clubului nostru, care a încheiat perioada junioratului. Le știu foarte bine, sunt tinere și talentate, cu performanțe frumoase. Sperăm ca cele două grupuri de jucătoare să formeze un tot omogen, să creăm o echipă competitivă, cu care să putem îndeplini obiectivul clubului – calificarea la turneul de promovare. Lotul de 19 de jucătoare se prezintă astfel: Ana Maria Micu și Nicoleta Petre (portari) – Cristina Andrița, Mădălina Conache, Daniela Corban, Nikolina Knezevici, Ana Maria Lopătaru, Cristina Marcu, Andreea Prescură și Raluca Tănasă – din vechea gardă. Acestora li s-au alăturat: Roxana Ivanov și Bianca Aron (portari) – Mălina Bichir, Iulia Eiler, Andreea Merlă, Iulia Sava, Liliana Ticea, Mădălina Mureș (o junioară brăileancă) și Iasmina Ichim.

 

Carte de vizită

Relu Druțu este o figură proeminentă a sportului cu mingea la semicerc, întreaga sa activitate subscriindu-se acestei îndrăgite discipline sportive. Are 62 de ani și este antrenor de categoria I, iar în această activitate a fost 2 ani la CS Universitatea și 25 de ani la CS Școlar Galați. Ultimul sezon l-a găsit la echipa de senioare a CSM, condusă de profesoara Alexandrina Soare, Relu având calitatea de antrenor cu portarii.

Foarte bogată i-a fost și perioada de jucător, ca portar: 10 ani la CSU Galați – în primul și al doilea eșalon, patru ani la Dacia Pitești și trei sezoane în Portugalia. A făcut parte din loturile naționale de juniori, pentru ca ulterior să aibă și calitatea de antrenor la unul dintre aceste loturi.

Citit 2631 ori Ultima modificare Miercuri, 04 August 2021 23:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.