Sporting Liești, obiectiv play-off

Sporting Liești, obiectiv play-off
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Se încheie vacanța competițională și pentru echipele de fotbal din cel de-al treilea eșalon. Peste două zile, cele o sută de formații (10 serii a câte 10 echipe) se prezintă la startul primelor meciuri din actualul sezon.

Între cele zece echipe din Liga a II-a se află și cea a lieștenilor de la Sporting. O echipă cu tradiție și cu evoluții notabile în edițiile anterioare. Cu aceste gânduri vor aborda lieștenii și meciurile care debutează sâmbătă.

Campania transferurilor și de pregătire a fost una reuşită. Au venit cinci jucători, foști "oțelari", care pot ajuta echipa în îndeplinirea obiectivului stabilit, iar perioada acumulărilor a fost completată cu șase jocuri de verificare, în care s-a putut stabili stadiul atins. Au fost trei victorii cu adversari modești, urmate de tot atâtea înfrângeri, în faţa unor parteneri mai potenți.

Stafful tehnic a fost alcătuit din Ionuț Niculcea, ajutat de Cristian Brăneț, iar în ultimele două săptămâni acest staff a suportat unele mici "retușuri", prin despărțirea de Niculcea. Campionatul va începe având la timonă cuplul C. Brăneț - Daniel Lovin (fost jucător al Lieștiului).

Președintele clubului, Dorinel Matei, consideră că obiectivul stabilit este pe deplin realizabil - o clasare pe unul dintre primele locuri, deci prezența în play-off. Principalele contracandidate se întrevăd a fi: Oțelul, Aerostar Bacău și CSM Focșani. "Avem în sânul echipei o bună atmosferă, de competiție, dar şi de stabilitate pe toate planurile. Avem un lot valoros, cu mulți jucători experimentați, căliți în disputele primelor două ligi, așa că avem asigurate toate condițiile".

Sporting pornește la acest nou drum cu un lot consistent, de 24 de jucători, capabili de evoluții onorabile la nivelul eșalonului în care activează.

În încheierea acestor rânduri, prezentăm lotul la zi: Vădeanu și A. Brăneț (portari) - Ștefănescu, Bucevschi, Hodorogea, Voicu, Maftei, Dima, Năstase, Drăgan, Cucu, Munchiu, Crihană, Chiriac, Iftimie, Milea, Al. Stan, Murgoci, Iancu, Călin, Mihu, Bârlădeanu, Grigoraș şi Țicămucă.

În prima etapă a noului campionat, vom avea parte de un derbi județean Sporting - Oțelul, devenit foarte interesant în ultimele sezoane.

 

Citit 1372 ori Ultima modificare Joi, 26 August 2021 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.