Baschet ca din Puşcă

Baschet ca din Puşcă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Clubul profesionist de baschet, manageriat de Florin Nini, şi-a îmbogăţit numele şi aria de desfăşurare: se numeşte Phoenix Danubius Galaţi după ce s-a asociat cu instituţia de învăţământ de la intrarea în oraş dinspre Brăila *

Modelul american

Galaţiul încă speră la ziua în care Liga I de baschet va reveni la malul Dunării, dar până atunci se face treabă excelentă la nivelurile inferioare.

Florin Nini, patronul Clubului de baschet Phoenix, a reuşit să bată palma cu Universitatea „Danubius” pentru o colaborare care, cel puţin pe hârtie, arată nemaipomenit.

Sportivii grupării înfiinţate acum 10 ani de zile se vor pregăti, printre altele, şi la noua bază sportivă a instituţiei aflate la capătul digului care leagă Galaţiul de Brăila.

„Se poate spune că este model american, că acolo orice universitate are o puternică echipă de baschet, dar eu prefer să nu caut niciun model. Vreau să facem lucruri frumoase împreună”, s-a lăudat rectorul Benone Puşcă, prezent la momentul de oficializare a colaborării.

Sală olimpică la Galaţi?

Bază sportivă spuneam? Deşi este descoperit, mini-complexul de la „Danubius” se prezintă impecabil, investiţia ridicându-se la cel puţin 6 miliarde de lei vechi, după cum a afirmat rectorul Puşcă, domnia sa vorbind şi despre construcţia unei săli olimpice, un veritabil OZN pentru păcătosul sport gălăţean!

Existente sunt o pistă de atletism din tartan lichid, o minunăţie (n.r. – Galaţiul nu mai are aşa ceva, am mai scris acest lucru!), un teren de volei care pe lat se transformă în două suprafeţe de mini-baschet şi un teren normal de baschet cu porţi de fotbal, deci multifuncţional.

Noutatea absolută este că suprafaţa propriu-zisă, toată prevăzută cu instalaţie de nocturnă, elimină riscul accidentărilor.

„E din poliuretan turnat”, ne-a explicat Nini, încântat de facilităţile oferite de noul partener.

Citit 714 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.