Am întâlnit şi fotbalişti normali…

Am întâlnit şi fotbalişti normali…
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Seria poveştilor din marea familie a echipei de fotbal Oţelul, care la finele anilor ’90 ducea Galaţiul de două ori consecutiv în Europa, Nu avea cum să-l ocolească pe Haraga * „Erau alţii mai importanţi decât mine”, spune fostul fundaş care a jucat până la 39 de ani prin diviziile inferioare * Se consideră un tip normal, însă tocmai normalitatea este rară în ziua de astăzi *

Cine este Sorin Haraga?

·    Este originar din localitatea Siret (judeţul Suceava), fiind născut pe 4 aprilie 1968

·    A jucat la Constructorul Iaşi, Politehnica Iaşi, Oţelul Galaţi (1993-2001), Diplomatic Focşani, Dunărea Galaţi, FC Vaslui, Politehnica Galaţi

·    S-a retras din activitatea de fotbalist la 39 de ani, fiind stabilit de mai multă vreme în Galaţi

·    A fost antrenor secund şi principal la Politehnica Galaţi, iar până pe 30 iunie 2010 încă mai este tehnicianul lui FC Panciu din Liga a III-a

·    A jucat cu Oţelul doi ani la rând în Cupa UEFA (1997, 1998).

Trecutul îl ţine într-un geamantan

L-am vizitat într-o zi deloc potrivită. Apartamentul îi dârdâia din toate încheieturile din cauza bormaşinilor care-i instalau indispensabilul aparat de aer condiţionat.

„Nici nu m-am bărbierit, m-aţi luat aşa, ca din oală”, s-a scuzat fostul fundaş al Oţelului din perioada 1993-2001, un stâlp fără de care, probabil, că Galaţiul n-ar fi pupat doi ani la rând Cupa UEFA. Mândru că-i răscolim cele mai frumoase amintiri din viaţă, a replicat cu un geamantan în care a întors toate fotografiile, pe faţă şi pe dos:

„Cam aici este trecutul meu. Le mai scot din când în când, ţin la ele ca la ochii din cap.” Cam aşa se bucură, exact ca un copil, Sorin Haraga, ajuns la 42 de ani, după ce a avut de-a face cu iarba până acum trei ani. 

Conduce un Matiz, urăşte maşinile de lux

„N-am o poveste extraordinară”, a parat Haraga încă de când l-am anunţat telefonic că-i vom călca teritoriul pentru ca amatorul de fotbal din Galaţi să ştie ce mai fac vedetele „oţelare” de la finele anilor ’90.

„Sunt un om normal”, a adăugat el, cu modestie, şi l-am rugat să se oprească. Admite că şi el avea fiţe pe la vreo douăzeci şi ceva de ani, însă n-a prins epoca gelului de păr, iar după retragerea din fenomen nu se lăfăie în maşini de lux – spune că le urăşte! – şi nu poate enumera alte bunuri.

„Am o soţie minunată, un copil de unsprezece ani, apartamentul pe care-l vedeţi şi un Matiz. Maşina cea mai bună e cea pe care ţi-o permiţi”, a punctat excelent cel care, din tribună, părea un dur greu de abordat. În realitate, e un tip articulat, emotiv şi generos!  

Adoră lectura de orice fel

Urmărise poveştile foştilor săi colegi de acum un deceniu şi ceva, ştia că „Viaţa liberă” rememorează poate cei mai frumoşi ani ai fotbalului gălăţean, dar nu se aştepta să-i luăm acum viaţa la puricat.

„Au fost alţii mult mai importanţi decât mine. De pildă, Oţelul fără atacantul Viorel Ion ar fi fost ca FC Barcelona, de acum, fără marele Messi. Cu Viorel aveam strălucire, ne puteam bate cu toată lumea”, a ţinut să puncteze fostul libero al Galaţiului, care ne-a mai dezvăluit o latură necunoscută, aparent ieşită din comun. Normalitatea a devenit de multă vreme element-surpriză, or Sorin nu se ascunde să spună că iubeşte literatura.

„Citeam în cantonamente orice carte prindeam. Acum lecturez o carte scrisă de un german - Psihologia Fotbalistică, şi sunt convins că-mi va fi de folos.”

Nu vrea să audă de afaceri

Îşi aduce aminte de toate partidele memorabile pe care le-a disputat şi nu poate uita că fostul selecţioner al naţionalei României - Anghel Iordănescu, a pus ochii pe el abia la 28 de ani.

„L-a întrebat după o victorie a noastră în Bucureşti pe Meme Stoica (n.r. – fost vicepreşedinte al clubului gălăţean) câţi ani am. Când a aflat, s-a liniştit”, face haz de necaz fostul sportiv care şi-a păstrat forma fizică de competiţie.

„Mă mişc toată ziua, nu stau deloc. Nu le am cu afacerile, voi lucra numai în fotbal şi-mi voi câştiga existenţa numai din acest fenomen”, a conchis omul care timp de opt ani de zile a respins mii de mingi din careul Oţelului. Un om normal, aşa cum s-a autointitulat.

„Îmi place mult actuala echipă a Oţelului”

Sorin Haraga susţine că este un mare fan al formaţiei pregătite actualmente de Dorinel Munteanu.

„Îmi place foarte mult echipa de acum a Oţelului, mi-a plăcut cum a jucat anul trecut şi consider că are jucători valoroşi şi de viitor. Este echipa pe care o agreez şi o iubesc foarte mult şi îi doresc foarte mult succes”.

„Am două mari iubiri, Politehnica Iaşi şi Oţelul, că am jucat la ambele. Din păcate, prima a retrogradat, dar rămâne marea mea dragoste, Oţelul”, a afirmat Haraga.

Comentariu foto: Sorin Haraga, fundaşul fără de care Oţelul poate că ar fi rămas departe de cupele europene

Citit 1485 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.