Fotbaliștii gălățeni, protagoniștii săptămânii

Fotbaliștii gălățeni, protagoniștii săptămânii
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Trei fotbaliști gălățeni s-au remarcat, în weekend, în primele trei ligi ale competițiilor naționale de seniori. Astfel, Antonio Sefer (Rapid București) a marcat golul etapei, printr-un șut din lovitură liberă de la mare distanță (direct în vinclu), în victoria echipei sale cu FC Botoșani, scor 3-0, în a treia etapă din play-out-ul Ligii I.

În cel de-al doilea eșalon, a ieșit la rampă Bogdan Chipirliu, care a marcat ambele goluri ale echipei sale, CSA Steaua, în succesul cu Petrolul Ploiești, liderul la zi, scor 2-1. Chipirliu a ajuns, astfel, pe primul loc în clasamentul golgheterilor din eșalonul secund, cu 13 reușite.

În al treilea eșalon, a ieșit la rampă Laurențiu Iorga, născut la Tulcea, dar crescut la Galați și devenit campion cu Oțelul în 2011. Ajuns la 34 de ani, Iorga evoluează pentru Viitorul Ianca și a oferit cea mai frumoasă pasă de gol în weekendul ce a trecut. A dat cu călcâiul decisiv pentru un coechipier, după o degajare a unui coleg, la o minge greu de preluat, darămite de pasat din prima, așa cum a făcut-o Iorga.

Citit 1296 ori Ultima modificare Luni, 04 Aprilie 2022 23:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.