Daniel Mânzat, vicecampion național

Daniel Mânzat, vicecampion național
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sportul luptelor continuă să producă rezultate la Galați. La copii, seniori sau juniori, succesele nu întârzie să apară sezon de sezon. Așa s-a întâmplat și zilele acestea, când un sportiv foarte tânăr, juniorul Daniel Mânzat, a urcat pe treapta a doua de premiere a Campionatului Național Under 15. Este sportiv legitimat la CSM Dunărea și pregătit de antrenorii Dumitru Buleandră și Octavian Berbeci și, la competiția de la Tg. Mureș, s-a aflat printre protagoniștii întrecerilor. A concurat la categoria 68 kg, la care au participat numeroși adversari valoroși. Acest lucru nu l-a intimidat pe reprezentantul nostru, ci l-a ambiționat și mai mult. A depășit câțiva adversari puternici până când a ajuns în finala categoriei, unde l-a întâlnit pe dinamovistul Patrick Rotaru, tot sportiv din prima linie. A luptat curajos, a dus disputa până la final, însă în cele din urmă a cedat la puncte. Acest lucru i-a adus titlul de vicecampion, o performanță care onorează luptele gălățene. Daniel este în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Nr. 2.

În acest concurs - cu 350 de participanți la start - și alți sportivi dunăreni au ocupat locuri onorabile. Florin Bucșan a luptat pentru medalia de bronz, locurile 3-5, dar a ratat-o, Iordan Apostolache a ratat bronzul la un singur punct, 9-10, iar Neculai Totolici s-a clasat pe locul 6. Tot locul 6 a obţinut şi Nicoleta Dumitru, în timp ce Monica Ștefan s-a clasat pe poziția a șaptea.

În cadrul acestui concurs, sportivii noștri au demonstrat că sunt capabili și de alte noi performanțe.

Citit 888 ori Ultima modificare Joi, 12 Mai 2022 00:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.