Nemulțumiri faţă de noul format al „Cupei României”

Nemulțumiri faţă de noul format al „Cupei României”
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Antrenorii echipelor implicate în cea de-a doua competiție naţională sunt nemulțumiți de noua formă decisă de federali.

"Cupa României" s-a reformat odată cu ediția 2022-2023, ceea ce presupune mai multe meciuri de jucat pentru participante până să se decidă câștigătoarea trofeului. Dacă până acum se juca simplu, în sistem eliminatoriu, din această ediție are loc și o fază a grupelor, acolo unde vor participa 24 de echipe. Sistemul competițional este asemănător cu ceea ce-și propune să facă UEFA în Liga Campionilor din anul 2024. Astfel, cele 24 de echipe calificate în faza grupelor vor fi repartizate în patru serii a câte șase, dar fiecare echipă va avea de jucat câte trei meciuri în total, cu nivel diferit fiecare. Altfel spus, o participantă din grupe va avea de jucat un meci cu o echipă din primele opt clasate în sezonul precedent al Ligii I, cu una de tip mediu (din ultimele opt clasate din sezonul precedent) și unul cu o echipă de nivel inferior (provenită din eșaloanele inferioare). La finalul acestor trei runde se va trage linie și se va face un clasament în fiecare dintre cele patru serii, urmând ca primele două din fiecare grupă să treacă mai departe.

Dezavantaj pentru echipele din ligile inferioare

Cei mai nemulțumiți de acest nou format s-au arătat antrenorii echipelor din al doilea eșalon, în special cele cu pretenții de promovare, întrucât programul competițional va fi încărcat cu mai multe meciuri,  iar șansele de a trece mai departe sunt reduse considerabil față de disputarea unei singure manșe, cum era până acum.

Unul dintre antrenorii care s-au declarat împotriva noului format este Cristi Pustai (Gloria Buzău): "Sunt curios cum vor fi acele trei urne, sunt curios să văd criteriul după care se vor stabili, pentru că s-ar putea să fie puține echipe de Liga a III-a și atunci sunt curios să văd dacă în urna a doua intră doar echipe din Liga a II-a sau intră și echipe din Liga I. Vor fi niște grupe, vor mai fi trei meciuri pe care trebuie să le joci obligatoriu, iar acele meciuri s-ar putea să deranjeze, pentru că nu știu cum se vor prezenta terenurile. Probabil se vor juca în octombrie, noiembrie și decembrie".

Și mai aspru în declarații este Costel Enache (Unirea Slobozia): "«Cupa României» nu mai e o competiție pentru echipele mici, e o competiție făcută pentru echipele mari. Nouă, echipelor din Liga a II-a, ni s-a tăiat orice șansă de a ajunge în fazele superioare. Cred că echipele din Liga a II-a vor trece foarte greu de serii în momentul în care vor da peste echipe din Liga I, net superioare".

Oțelul, printre competitoare

În cadrul fazei de play-off, premergătoare fazei următoare a  "Cupei României", se află și Oțelul Galați, care are de jucat în deplasare cu Jiul Petroșani. Iată programul complet: CSC Dumbrăvița - Poli Iași, Ripensia Timișoara - FCU Craiova, Șoimii Lipova - Gloria Buzău, Steaua CSA - Chindia, Axiopolis Cernavodă - Minaur Baia Mare (marți), Foresta - UTA, Jiul - Oțelul, CSM Reșița - CS Mioveni, Gloria Bistrița - Unirea Slobozia, Ocna Mureș - CSM Slatina, CSC Șelimbăr - Petrolul, CS Afumați - Rapid (miercuri), FC Brașov - Hermannstadt, CSM Alexandria - FK Miercurea Ciuc, Concordia Chiajna - U Cluj și ACS Viitorul Tg. Jiu - Dinamo (joi).

Citit 1621 ori Ultima modificare Marți, 27 Septembrie 2022 01:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.