RUGBY. Deși Campionatul Ligii Naționale (eșalonul al doilea) este întrerupt, echipa gălățeană CS Municipal a disputat un meci în devans, din etapa a VIII-a. Partida a avut loc la Bârlad, în compania localnicilor de la Rugby Club și s-a încheiat cu succesul gălățenilor cu scorul de 26-19 (12-12). Autorii punctelor echipei antrenate de Marius Secuianu și Eugen Popa au fost: Dănăilă, Tăchel și Frățilă – câte o încercare, Onofrei – o transformare și 3 lovituri de pedeapsă.
VOLEI. CSU Galați a avut etapă liberă în eșalonul secund, feminin, prin retragerea echipei CS Mioveni. Următorul meci este programat pe 12 noiembrie, când va primi vizita brăilencelor de la Sport Plus.
HANDBAL. Echipa masculină a CSU Galați susține astăzi (Sala ”Siderurgistul”, ora 14,00) primul meci din returul competiției secunde, cu CSM II Bacău.
FOTBAL. Echipele gălățene de juniori au susținut noi partide în competițiile oficiale. În ”Liga Elitelor”, ACS Junior – Stars Brăila 0-3 și LPS Vaslui – Oțelul 3-0. Iată și rezultatele din Campionatul Național, la categoriile Under 17 și Under 19: FC Buzău – CSM Galați 2-5 și 4-2, Oțelul – CSM Focșani 0-6 și 4-2, a treia echipă gălățeană – cea a Liceului Sportiv, a avut etapă liberă.
TENIS. Gălățeanca Patricia Țig (Arcada) a ajuns până în semifinalele Turneului de tenis Open W15 Antalya (Turcia). Iată rezultatele: 6-2, 4-6, 6-4 cu Yana Karpowci (Rusia), 6-1, 7-6 (3) cu Camila Sennario (Italia), 6-1, 6-3 cu Anca Alexia Todoni (România) și 2-6, 4-6 cu Anika Jaskova (Slovacia).