FOTBAL. Oțelul, din nou în cărți pentru play-off

FOTBAL. Oțelul, din nou în cărți pentru play-off
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Succesul obţinut, marţi, în faţa formaţiei cu Minaur Baia Mare a adus gruparea gălățeană Oţelul din nou într-o postură bună în vederea calificării în faza de play-off.

După ce au obținut doar patru puncte în cinci etape, gălățenii au reușit să-și treacă în cont trei puncte capitale la finalul meciului cu Minaur Baia Mare, de marți seară, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost reușit de Vasile Jardan, aflat la primul său gol pentru Oțelul în acest sezon al Ligii a II-a.

Astfel, trupa lui Dorinel Munteanu a ajuns la 25 de puncte (locul 7), la egalitate de puncte cu alte patru echipe (locurile 3-6), FK Miercurea Ciuc, Poli Iași, Gloria Buzău și Unirea Dej. Mai în față se află Steaua CSA (desprinsă de pluton, cu 32 de puncte) și Unirea Slobozia, care are doar trei puncte avans față de urmăritoare. Iar din spate pericolul poate veni din partea echipelor Dinamo (21 de puncte) și FC Brașov (20).

Extrem de mulțumit și de ușurat la capătul partidei cu Minaur Baia Mare a fost Cristian Munteanu, managerul general al clubului. "Este o victorie extrem de prețioasă pentru noi, băieții au depus un efort fantastic în ultimele meciuri și mă bucur că am reușit să rămânem alături de celelalte echipe cu care ne batem la play-off. A fost foarte greu și pentru că ne-a lipsit antrenorul de pe bancă (n.r. - din cauza suspendării), dar îl așteptăm lângă noi, pentru că Dorinel este dirijorul și compozitorul acestei orchestre, a spus ”Babicu”.

Unirea Dej și Gloria Buzău, ”iepurii” de prins

Pentru a accede Oțelul în play-off, este clar că cel puțin una dintre echipele cu care se află la egalitate de puncte va trebui să rămână în afara locurilor fruntașe. Dintre cele cinci, Unirea Dej și Gloria Buzău ar părea la prima vedere cel mai ușor de depășit. Dejul are de jucat la Slobozia, în deplasare, și se află deja pe o pantă descendentă. Neavând anvergura unei echipe care să se lupte la promovare, nici ca nume, nici ca experiență a jucătorilor, un nou rezultat negativ la Slobozia i-ar putea atrage alte rezultate nefavorabile. Până la final, Unirea Dej are de jucat aproape identic cu Oțelul ca program.

Cea de-a doua echipă care ar putea pica din primele șase, deși a investit consistent și a pornit ca una dintre principalele favorite, este Gloria Buzău. Programul cel mai greu este pentru Buzău dintre toate echipele rămase în cursă: Concordia Chiajna (acasă), Steaua CSA (deplasare), FC Brașov (acasă), Unirea Slobozia (acasă), Minaur Baia Mare (deplasare).

Pentru Oțelul a mai rămas un singur meci cu o contracandidată până la finalul sezonului regulat, FK Miercurea Ciuc, acasă, în penultima rundă. În rest, gălățenii au de jucat la Ripensia Timișoara (27 noiembrie, ora 14,00), chiar după pauza de o săptămână determinată de jocurile echipelor naționale, plus cu Metaloglobus pe teren propriu. Ultimele trei etape se vor disputa în 2023.

Citit 2773 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Noiembrie 2022 13:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.