Din sportul gălățean. Se pregătesc noi performanțe

Din sportul gălățean. Se pregătesc noi performanțe
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

BOX. Pugiliștii de la C.S.M.Dunărea Galați se antrenează în sala de handbal de la ”Siderurgistul”, revenirea la Arena ”Vasile Lehăduș” (fosta arenă de box) fiind în continuare amânată. Apropo de Vasile Lehăduș, acesta a fost campion gălățean al greilor, răpus în anii '90 într-o dispută  stradală.

Fiul acestuia, Ionuț Octavian,  rezident în Arabia Saudită de 20 de ani, l-a invitat pe antrenorul celor de la Dunărea, Costel Burlacu, în Dubai.

"Eu sunt prieten cu familia, am fost un intim al lui Vasile. În Dubai, Octavian este antrenor de box personal și îi antrenează pe cei cu bani, să se apere. Am fost și am văzut și câteva săli, extraordinar de bine utilate”.

Altfel, Daniel Irofte (51 kg), de la  Clubul Dunărea, va participa cu lotul național de tineret, la un turneu în Arabia Saudită la sfârșitul acestei luni.

HANDBAL. În turneul play-off pentru tineret, în faza a doua a campionatului masculin de handbal, CS Universitatea Galați a jucat, joi, cu echipa a doua a CSM Vaslui. După o dispută interesantă, ”studenții” au câștigat cu scorul de 36-32 (16-13). Lotul folosit și marcatorii: Alexandru Dinu - Mârșiu, Soare 10 goluri, Zaharia, Buțea 5, Chertif, Ioniță, Bădărău, Broască, Domoc, Andrei 1, Albu 11, Chiriac 5, Ionescu 4 și Șt. Pascu. Gălățenii vor juca etapa viitoare, pe 12 februarie, în deplasare cu CSU II Suceava.

ARBITRAJE. Gălățeanul Adrian Viorel Cojocaru se va afla din nou la cârma unui meci din Superligă. Luni seară, de la ora 20,00, el va fluiera la Ploiești, la meciul Petrolul-Hermannstadt.

TENIS. De câteva zile, sportivul Robert Mihnea Maftei are calitatea de dublu legitimat. Pe lângă Clubul Dunărea Galați, el va reprezenta și Clubul Steaua București.

 Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Citit 736 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Februarie 2023 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.