Noi calcule pentru lupta de promovare a Oțelului

Noi calcule pentru lupta de promovare a Oțelului
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Gruparea gălățeană Oţelul se pregătește de reluarea meciurilor oficiale, dar există pericolul să piardă din avansul față de o contracandidată.

Tot campionatul Ligii a II-a se află sub sceptrul retragerii din campionat a echipei Unirea Constanța, aflată pe ultimul loc în clasamentul la zi. O eventuală retragere a acesteia ar putea aduce și anularea tuturor rezultatelor sale. Din această întâmplare, prin ricoșeu, ar putea avea de suferit și Oțelul. Gălățenii au câștigat meciul disputat cu Unirea Constanța, scor 3-2, în timp ce alte contracandidate au avut de suferit de pe urma întâlnirii cu ultima clasată. Principalele beneficiare ar fi Gloria Buzău și CSM Slatina, formații care au pierdut cu Unirea. Astfel, distanța dintre Oțelul și Gloria Buzău s-ar micșora de la cinci la doar două puncte, în timp ce următorul adversar al gălățenilor ar intra în cursa pentru play-off cu șanse mult mai mari. În același timp, Dinamo și FC Brașov s-ar apropia de primele șase poziții pentru că n-au apucat să joace până acum împotriva constănțenilor.

Iată cum ar arăta prima parte a clasamentului în cazul în care se anulează rezultatele cu Unirea Constanța: 1. Steaua 30 puncte, 2. Poli Iași 28 p, 3. Oțelul 28 p, 4. Unirea Slobozia 26 p, 5. Gloria Buzău 26 p, 6. Unirea Dej 24 p, 7. Dinamo 24 p, 8. FC Brașov 23 p, 9. FK Miercurea Ciuc 22 p, 10. CSM Slatina 20 puncte.

Astfel, Oţelul nu doar că ar pierde din avansul față de Gloria Buzău, una dintre principalele contracandidate la promovare, dar ar avea un avans de doar patru puncte față de locurile de sub play-off, față de cele șase în clipa de față.

Unirea Constanța, sprijinită să continue

În cazul în care Unirea s-ar retrage, Federația Română de Fotbal ar avea de suferit la rândul ei, nu doar prin diluarea competiției, ci și prin raportul contractual pe care îl are cu sponsorii și cu drepturile TV. De exemplu, următorul meci al echipei Unirea este programat să fie transmis în direct la Digi Sport și Prima Sport, în deplasare la Dinamo. Așadar, există tot interesul din partea FRF, organizatorul competiției, plus al majorității cluburilor care au câștigat cu Unirea Constanța, ca echipa de pe Litoral să continue activitatea, indiferent de problemele întâmpinate.

De altfel, Vasile Geambazi, principalul finanțator al echipei, a oferit declarații publice în acest sens. "Sunt niște dificultăți financiare, dar o să încercăm să terminăm campionatul. Nu doar sezonul regulat, ci tot sezonul. Nu vrem să avantajăm pe nimeni. 99% continuăm. În ce condiții, vom vedea. Jucătorii au plecat majoritatea, încercăm să legitimăm noi jucători, ca să nu fim nevoiți să ne prezentăm cu copii de 14-15 ani", a spus Geambazi, pentru liga2.ro.

Meciul Dinamo - Unirea Constanța este programat să se joace luni, 27 februarie, de la ora 17:00. Până atunci joacă și Oțelul, sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12:00, în deplasare la CSM Slatina.

Citit 2265 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Februarie 2023 10:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.