VOLEI. Victorie chinuită în play-off

VOLEI. Victorie chinuită în play-off
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Dintotdeauna fazele superioare ale competițiilor arată altfel decât meciurile obișnuite. Echipele au o altă atitudine și mobilizare. Astfel au stat lucrurile și la meciurile de sâmbătă seară dintre multipla campioană CSM Arcada și SCM Zalău. Deși în ultimele sezoane sălăjenii au fost nevoiți să se recunoască învinși, de fiecare dată, în acest play-off au arătat o altă față. Până la urmă, CSM Arcada a învins greu și la limită: 3-2 (34-36, 25-20, 25-22, 20-25, 15-13). Întreaga dispută a durat peste două ore și jumătate.

Primul set (cu durata a 42 de minute) a fost cu 12 mingi de set în total și cu foarte multe egalități, adjudecat de ambițioasa echipă a Zalăului. Arcada a trecut apoi la conducere, dar a venit setul al patrulea favorabil oaspeților – adjudecat la 20 de aceștia, după ce echilibrul s-a rupt în acest segment la 14-14. Emoțiile și dramatismul s-au amplificat până la final. În decisiv a fost 7-4, apoi 10-9, iar fluierul final a găsit-o pe formația gălățeană în minimum avantaj. S-a făcut 1-0 la general pentru CSM Arcada, care are de jucat al doilea meci al seriei la Zalău.

A jucat întregul lot, mai puțin Mihălescu și Sobirov – ambii indisponibili.

În weekend vor avea loc meciurile pentru ”Cupa României”, la Brașov, pe 17-18 martie, după care vor continua partidele de play-off.

Citit 892 ori Ultima modificare Duminică, 12 Martie 2023 14:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.