Oțelul - Steaua, în pericol de amânare

Oțelul - Steaua, în pericol de amânare
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Gruparea gălățeană are programat joi seară meciul din etapa a doua de play-off împotriva liderului la zi, dar steliștii cer amânarea sau reprogramarea partidei.

Oțelul – Steaua este capul de afiș al următoarei etape din Liga a II-a, meci programat să se dispute joi seară, pe 30 martie, de la ora 20:00, conform programării televiziunilor care doresc ca partida să fie în prime-time într-o zi în care nu sunt alte competiții importante de transmis. Doar că steliștii au de obiectat în privința programării, pentru că se consideră nedreptățiți, prin vocea antrenorului Daniel Oprița. Acesta reclamă faptul că are trei jucători convocați la loturile naționale, care nu ar putea fi folosiți la meciul cu Oțelul.

”Jucătorii noștri aterizează miercuri, la ora 15:00, din câte am înțeles. Noi în momentul acela suntem deja în drum spre Galați. Și Budișteanu se întoarce marți... Dacă nu găsim înțelegere, asta este. Sperăm ca și televiziunea și Federația să țină cont. Poate nu s-au gândit când au făcut programul, s-au grăbit. Poate nu și-au dat seama în ce situație suntem. Mi s-ar părea normal să mute meciul. Nu am mai cerut niciodată, dar acum e o situație ciudată. Jucătorii sunt la lot, la o acțiune oficială”, a spus Oprița, referitor la situația juniorilor David Dincă și Atanas Trică (România U19) și Budișteanu (România U20).

Dorinel Munteanu, antrenorul gălățenilor, și-a testat elevii vineri la o partidă amicală, când Oțelul s-a impus, scor 1-0, cu Unirea Slobozia. Unicul gol a fost înscris de juniorul Scocîlcă, iar în poarta gălățenilor a revenit Dur-Bozoancă.

În Liga a III-a, echipele gălățene și-au păstrat pozițiile din clasament

Ultima etapă din sezonul regulat nu a adus schimbări în ceea ce privește modificarea pozițiilor echipelor gălățene. Unirea Braniștea a încheiat pe locul al treilea (play-off), iar Lieștiul pe 6 (play-out). Unirea Braniștea a făcut 2-0 cu Dacia Unirea Brăila, la capătul unui meci câștigat pe merit, chiar dacă învingătorii n-au prins o zi prea bună. Golurile au fost reușite de Spânache și Gherase, ambele din lovituri de la 11 metri. Unirea a introdus în teren jumătate din echipă juniori Under 21, iar pe lângă cele două goluri a mai avut și alte ocazii, printre care și o bară a lui Duțu.

Echipa de start: Ursu – Popa, Enache, Gâță, Hilohi – Murgoci, D. Cireș – Țopa, Duțu, Țicămucă – Spânache. Au mai intrat: Butunoiu, Postelnicu, M. Cireș, Gherase și Docuz.

Sporting Liești a avut o misiune grea la Aerostar Bacău, care, pentru a juca în play-off, avea nevoie de un succes. A fost 1-0 pentru gazde, tot printr-un gol marcat din penalti. Lieștenii s-au aflat aproape de gol prin Mihu (în două situații) și Crihană, deși au avut și... trei indisponibilități.

Antrenorul Cătălin Savu a folosit echipa: Ciligrideanu – Ștefănescu, Munchiu, Maftei, Dima – Iordache, Iacob, Crihană, Al. Stan (Grigoraș) – Costea (Angheluță), Mihu.

În play-off vor juca CSM Rm. Sărat, Metalul Buzău, Unirea Braniștea și Aerostar Bacău, care vor disputa câte nouă meciuri, iar Sporting Liești se află în play-out (locurile 5-10), în total zece etape.

Florin Radu, Gheorghe Arsenie

Citit 3578 ori Ultima modificare Luni, 27 Martie 2023 07:20

1 comentariu

  • postat de Mario
    Luni, 27 Martie 2023 16:43
    89.137.136.***
    Oprița să termine cu vrajeala asta de 2 lei...o scuza penibilă...pune-ți mâna și veniți să jucați...ce treabă are una cu alta...ai peste 20 de jucători în lot...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.