Galațiul și Pessac sunt două orașe înfrățite care își respectă statutul. De 15 ani, între cele două localităţi au loc întâlniri prietenești la diverse niveluri, prioritate având cele sportive. O astfel de reuniune a avut loc săptămâna trecută, când un grup de juniori francezi U17, practicanți ai sportului cu balonul oval, au petrecut opt zile in orașul nostru.
A fost o experiență extrem de interesantă pentru ambele părți. Pentru oaspeții noștri francezi, un prilej de a cunoaște cât mai multe lucruri despre urbea noastră și locuitorii ei, iar elevilor Liceului de Transporturi Auto ”Traian Vuia” (prof. Marius Secuianu) le-a oferit posibilitatea unor noi acumulări în disciplina pe care o practică. Trei specialiști francezi le-au împărtășit sportivilor din experiența lor. Acest lucru s-a materializat prin antrenamente comune, dar și prin opt meciuri de rugby, în special rugby în 7, activități desfășurate pe Stadionul "Municipal" (de lângă Autogară).
Programul oaspeților nu s-a rezumat numai la activităţi sportive. În perioada petrecută la Galați, li s-a oferit un program complex și variat. Au avut loc întâlniri la nivelul Consiliului Județean și al Primăriei, completate cu vizite la Biblioteca Franceză, pe Faleza Dunării, la Turnul de Televiziune, în Grădina Publică, Grădina Botanică și, nu în ultimul rând, la Plaja "Dunărea" - unde s-a petrecut într-o atmosferă relaxantă.
La finalul stagiului, oaspeții au avut numai cuvinte de apreciere la adresa gazdelor, avansându-se ideea ca întâlnirile prietenești dintre Galați și Pessac să continue, acestea constituind un excelent prilej de cunoaștere reciprocă.