CSM Arcada și-a încheiat cantonamentul montan

CSM Arcada și-a încheiat cantonamentul montan
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Perioada rezervată pregătirilor la Cheile Grădiștei a fost trecută cu bine de formaţia de volei masculin CSM Arcada Galaţi, iar jucătorii echipei campioane au revenit acasă. După ce au beneficiat de două zile libere, de luni au intrat într-un nou program de pregătire, cu câte unul și două antrenamente zilnic.

La antrenamente participă zece jucători, iar pe lângă cei nouă pe care stafful tehnic se va baza în noul sezon, se află și un junior de 15 ani și jumătate - Ioan Verciuc. Clubul gălățean este interesat să-l promoveze la prima echipă, după cum ne-a informat managerul Mirel Zaharescu. Juniorul provine de la CS Școlar Suceava, acolo unde este o... adevărată școală de volei preocupată de zeci de ani de creșterea sportivilor cu mingea peste plasă. Amintim doar câteva nume venite dinspre Suceava: celebrul Udișteanu - jucător de talie europeană și, la fel de interesant, Sandu Păcuraru, iar mai recent Alexandru Rață.

Îi reamintim pe cei nouă jucători pregătiți în această perioadă de secundul Răzvan Tănăsescu (se știe că principalul Sergiu Stancu se află la lotul național), care iau parte la antrenamente. Sunt patru din garda veche, Talpă, Lescov, Mihălescu și Cristudor, cărora li s-au alăturat nou-veniții Hugo Hamacher, Theo Lopez, David Woch, Roland Gergye şi Beniamin Aldea.

Întrucât la lotul național se află și fizioterapeutul Eugen Pascale, o mână de ajutor la acest capitol o dă gălățeanul Vasile Voicuș.

Citit 463 ori Ultima modificare Marți, 29 August 2023 11:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.