Voleibaliștii lui Sergiu Stancu au scris istorie la „Europene”
Foto: Sportul Ilustrat/Sorin Pană

Voleibaliștii lui Sergiu Stancu au scris istorie la „Europene”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O evoluție remarcabilă au demonstrat voleibaliștii români la actualul turneu final european. Sub bagheta unui selecționer iscusit, profesionist, înzestrat cu un calm ieșit din comun, ”tricolorii” noștri s-au numărat printre protagoniștii întrecerilor.

Deși au făcut parte dintr-o grupă care nu le oferea prea multe șanse, jucătorii români s-au descurcat de minune încheind pe locul al treilea după puternicele selecționate ale Franței și Portugaliei, dar înaintea Turciei, Israelului (gazda grupei noastre) și a Greciei. Rezultatele care au adus această performanță: 0-3 cu Portugalia, 2-3 cu Israel, 3-2 cu Turcia, 3-1 cu Grecia și 3-1 cu Franța. Trei victorii extraordinare pentru accederea în optimile de finală.

Misiune imposibilă trecută cu brio

Meciul din ”optimi” i-a adus în față echipei noastre o adversară redutabilă – selecționata Croației. Întâlnirea a avut loc la Varna (Bulgaria), într-o atmosferă tensionată dată fiind importanța jocului. Cu toate acestea, băieții noștri nu s-au lăsat copleșiți de cota întâlnirii și fluierul final i-a găsit în avantaj: 3-2 (25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12). Evoluția scorului, atmosfera generală, totul a fost favorabil României.

Cu câțiva jucători în mână bună, care au făcut legea pe teren, între care și campionul Alexandru Rață (care din toamnă va juca în Belgia), ”tricolorii” s-au impus de justețe, calificându-se în faza sferturilor de finală ale Campionatului European. O performanță excelentă, care a demonstrat o dată în plus că la actualul turneu final România n-a făcut un simplu act de prezență. S-a ajuns până aici datorită dârzeniei și dăruirii întregului lot de jucători. În primul rând să-i evidențiem pe campionii de la CSM Arcada, Marian Bala, Alexandru Rață și Mihai Butnaru.

Să mai aducem încă o dată în lumina tiparului numele lui Sergiu Stancu, a fizioterapeutului Eugen Pascale și a celorlalți din stafful tehnic.

Ne așteaptă un meci crucial

Luni (ora 21,00) conform programului competiției continentale, România va întâlni puternica selecționată a Franței. Un meci cu dificultate aparte, un adversar de primă mărime. Și totuși meciul este deschis pentru orice rezultat. Presiunea a crescut la maximum, iar să te afli între cele mai bune opt echipe din Europa este deja mare lucru pentru ”tricolorii” noștri. Cu câteva zile în urmă, România a mai jucat contra Franței, încheind cu un succes de 3-1, dar francezii erau deja calificați la momentul disputării acelei partide.

Fără a exagera și a aduce laude nemeritate ”tricolorilor”, aceștia sunt capabili să treacă mai departe. Cu condiția să repete evoluțiile din ultimele partide și să nu supraliciteze valoarea adversarului. Franța este un partener de mare valoare, a câștigat grupa din Israel, fiind una din principalele favorite la câștigarea titlului continental.

Citit 3244 ori Ultima modificare Duminică, 10 Septembrie 2023 21:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.