Victorie sub Pietricica

Victorie sub Pietricica
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

HANDBAL. În etapa a 7-a a diviziei secunde de handbal masculin, CS Universitatea Galați a învins, la Piatra Neamț, scor 33-32, formaţia HC Pietricica. Cu patru victorii și trei înfrângeri, CSU ocupă locul 3 în clasament. Iată marcatorii: Patric Albu (15 goluri), Chiriac (6), Butea (5), Costea (3), Soare (3) și Ionescu (1). Returul începe miercuri, 15 noiembrie, cu meciul CSU - Poli Iași, derbiul Seriei A (în tur, 28-27 pentru gălățeni).

VOLEI. În prima etapă a returului Diviziei A2 de volei feminin, CSU a jucat în Capitală cu echipa CS Municipal, unde și-a luat o frumoasă revanșă: după 0-3 în tur, 3-1 acum. Cu trei victorii și trei înfrângeri, "studentele" ocupă locul 4 în Seria Est. Succesul a fost repurtat de următoarele fete: Răileanu, Milea, Iordache, Stănescu, Hantău, Panait - Iordan (plus Popoiu, Axinte, Sava și Neacșu).

În următoarea etapă, CSU va juca tot în deplasare, la Corona II Brașov (sâmbătă, 18 noiembrie).

LUPTE. Campionatul Național individual de lupte U17 s-a desfășurat la Târgu Mureș. Sportivii de la CSM Dunărea Galați au obținut următoarele rezultate: Iordan Alexandru Apostolache - locul II (categoria 48 kg), Claudiu Alexandru Zaharia - locul IV (48 kg) și Alexandru Nechifor - locul V (110 kg). Antrenori, Dumitru Buleandră și Octavian Berbeci.

Citit 689 ori Ultima modificare Duminică, 12 Noiembrie 2023 13:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.