Copiii, pe stadion doar cu bilet

Copiii, pe stadion doar cu bilet
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Clubul gălăţean a postat pe siteul oficial un comunicat prin care precizează cum se va intra pe „Naţional Arena” şi ce trebuie să  se ştie pentru a nu avea probleme cu „oamenii legii”

Fumatul, doar în locuri speciale

Nivelul Ligii Campionilor se simte încă de la intrarea pe stadionul care urmează să găzduiască spectacolul stelelor Europei. Clubul Oţelul a alcătuit un set de reguli şi le-a postat pe siteul oficial pentru a-i avertiza pe fani că „check-in”-urile din Liga I sunt o banalitate faţă de ce se întâmplă la cea mai tare competiţie de pe continent.

Fumatul este interzis pe „Naţional Arena” (ca de altfel la oricare alt meci din Champions League), existând însă câteva locuri unde toxicul obicei poate fi consumat. De asemenea, dacă vreţi să vă aduceţi copilul să-i vadă pe Aimar, Cardozo sau Saviola, va avea acces doar cu bilet, regulă care funcţionează de multă vreme în străinătate. E drept, acolo tichetul pentru cel mic este mai ieftin.

Tobele să aibă o singură faţă!

„Ultraşii” care vor să introducă arsenal de peluză în arenă trebuie să ţină cont de următoarele condiţii: steagurile să aibă beţele din material plastic, de lungimea maximă 1.70 metri şi grosimea maximă 16 milimetri, dimensiunile maxime ale bannerelor să fie de 70 de centimetri pe 2 metri, iar tobele să aibă o singură faţă!

Seminţele, umbrelele, brichetele şi recipientele din orice material nu vor putea fi introduse pe impozantul stadion bucureştean. „Naţional Arena” se va deschide pentru meciul de mâine seară la 18.45, cu trei ore înainte de primul fluier al arbitrului.

Citit 797 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.