”Stejarii”, meci important în Polonia

”Stejarii”, meci important în Polonia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

RUGBY. Naționala de rugby a României debutează în noul an competițional pe 4 februarie, urmând să întâlnească, în deplasare, Selecționata Poloniei. ”Stejarii” s-au reunit pe 14 ianuarie pentru a intra în cantonamentul care va pregăti participarea la REC 2024. Stagiul de pregătire a avut loc la Izvorani, ”Stejarii” fiind  cazați la Complexul Olimpic „Sydney 2000”. Antrenamentele s-au desfășurat atât la Izvorani, cât și pe terenul de la CSN Elisabeta Lipă Snagov.

Pentru acest prim stagiu de două săptămâni stafful tehnic a selecționat 36 de jucători, dintre care 19 sunt înaintași, iar 17 sunt jucători de treisferturi. Printre cei selecționați se află și tecuceanul Florin Bardașu, fost la R.C. Municipal Galați.

INSTRUIRE. În perioada 7-9 februarie, Comisia Centrală de Arbitri (CCA) își convoacă arbitrii din Liga a II-a de fotbal la cursul de instruire în vederea meciurilor returului. Instruirea are loc la Băile Felix, iar din Galați vor lua parte următorii arbitri și arbitri asistenți: Alexandru Burloiu, Daniel Vlase și Florin Iftodi.

HOCHEI. Echipa de juniori Under 17 a CSM Galați susține două meciuri, sâmbătă și duminică, în deplasare. Partenere sunt CSS Tg. Mureș și CSS Gheorgheni.

DERBI. Junioarele II de la CSS Galați și CSM Galați se întâlnesc duminică, într-un derbi de handbal așteptat cu interes. Întâlnirea va fi găzduită de Sala Clubului Sportiv Școlar, de la ora 11,00. Un derbi, dar județean, are loc și sâmbătă, la ora 10,00, Sala ”Siderurgistul”, între CSM Galați și CSS Tecuci, la junioare III.

Citit 542 ori Ultima modificare Vineri, 02 Februarie 2024 13:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.