Trei puncte de aur: Oțelul – Steaua 3-2

Joi, 30 Martie 2023 22:08 | Publicat în SPORT
Nimic nu avea să anunțe nebunia de meci de care au avut parte cei peste 9.000 de fani prezenți în arena ce poartă numele echipei favorite, dar scorul a fost unul greu de anticipat, mai ales ca număr de goluri. Victorie cu 3-2 pentru Oțelul, care a reușit să se desprindă la 3-0 până la pauză prin reușitele semnate de Fatai (de două ori) și Ursu. După pauză a revenit Steaua în joc, cu două goluri marcate de Bodișteanu, iar portarul Dur-Bozoancă a menținut-o pe Oțelul în po ...
Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni "Ștefan cel Mare și Sfânt", de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, organizează, așa cum "Viaţa liberă" deja a anunţat, Festivalul "Zilele Basarabiei", ajuns la ediţia a XXII-a. Festivalul, organizat în fiecare an începând cu 2001, va marca un moment de o deosebită importanță în istoria poporului român și anume unirea Basarabiei cu Regatul României, un eveniment a cărui importanţă este de necontestat, în opinia ...
În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați, a fost aprobat un parteneriat cu Asociația Mausi, în vederea organizării în comun a activităților sportive „Gârboavele Trail”, fiind alocată suma de 15.000 lei necesară pentru desfășurarea a două evenimente. ”Scopul concursurilor de alergare, dar și al celor de biciclete offroad, tip montan, destinate atât profesioniștilor, cât și amatorilor, este acela de a aduna iubitorii sportului într-un cadru natur ...
Doar cu chitara şi muzicuţa, gălăţeanul Nelu Borşan a reuşit să ridice publicul în picioare şi să-l facă să cânte, alături de juriul „Românii au talent”, celebrele refrene ale lui Ducu Bertzi – „M-am îndrăgostit numai de ea”, Gheorghe Gheorghiu – „Unde dragoste nu e” şi Cătălin Crişan – „Dacă pleci”. În semn de mulţumire pentru spectatori, fără susţinerea cărora s-ar fi topit de emoţii, Nelu Borşan a plusat cu un fragment din piesa Andrei „J ...

Sprijin din partea ucrainenilor pentru sportul gălățean

Joi, 09 Februarie 2023 11:08 | Publicat în SPORT
Asociația "Sprijin Pentru Comunitatea Ucraineană" și CSM Dunărea Galați au pus la cale un proiect prin care să fie încurajați copiii ucraineni să facă sport și să fie integrați în comunitate. Totodată, de finanțarea asociației beneficiază și copiii români colegi de grupă de inițiere ai celor ucraineni. Conflictul deschis din Ucraina continuă de aproape un an, iar viețile copiilor din țara vecină sunt afectate pe zi ce trece de ceea ce se întâmplă la ei acasă. Comun ...

Finanțare pentru programe sportive locale

Vineri, 03 Februarie 2023 14:52 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Organizațiile sportive care doresc să obțină finanțări de la bugetul local pentru programele sportive pe care le inițiază ar trebui să se grăbească. Printr-un anunț postat pe portalul Primăriei Galați, Consiliul Local anunță intenția de a deschide procedura privind finanţarea programelor sportive iniţiate de organizaţiile sportive, aşa cum sunt enumerate în Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului. Conform datelor oficiale, bugetul alocat în acest scop se ridic ...

Elevii din Liești, pe urmele marilor handbaliste

Miercuri, 18 Ianuarie 2023 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
SPORT. Începând de la vârste fragede, cu multă răbdare și ore multe de antrenament, copiii Școlii Gimnaziale "Sf. Nicolae" și ai Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Liești își urmează visul și calcă pe urmele marilor handbaliste. Activitățile din timpul lecțiilor de Educație Fizică și Sport, dar și antrenamentele extrașcolare au făcut acești copii să poată face pasul către cluburi profesioniste de handbal, precum CSS Galați sau ACS Lucian Bute. Vorbim de Scarlat Monica (cla ...

Din sportul gălățean. Tecuceni medaliați de sute de ori

Joi, 05 Ianuarie 2023 14:00 | Publicat în SPORT
ARTE MARȚIALE. Sportivii din cadrul Clubului Kickbox & Muay Thai Tecuci au realizat anul trecut numeroase performanțe pentru sportul tecucean. După o pauză din cauza pandemiei, activitatea clubului a fost reluată treptat, reușind să pregătească zeci de sportivi şi aducând acasă 311 medalii doar în 2022, dintre care 277 de aur, 31 de argint și 3 de bronz. Tinerii cu vârste de la cele mai mici până la categoria de profesioniști, conduși de Gabriel Danu, au participat la nume ...

Din sportul gălățean. CSU Galați, pe podium

Luni, 02 Ianuarie 2023 14:15 | Publicat în SPORT
VOLEI. Podiumul clasamentului Seriei Est a Diviziei A2 de volei feminin, la finele turului de campionat, este ocupat de CSU Hygienium Galați, CSM Constanța și Sport Plus Brăila - toate cu câte 11 puncte. BASCHET. Municipiul Târgoviște a găzduit cantonamentul lotului național de baschet Under 16 al României. Între cei 27 de sportivi convocați s-au aflat și patru gălățeni, toți de la Academia de Baschet Phoenix Galați: Cosmin Buboiu, David Andrei Brăilescu, Matei Sorodoc și Mih ...

Mișcarea, esențială și în sezonul rece

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Cu cât este mai activă viaţa ta, cu atât te vei bucura mai mult de o stare bună de sănătate şi de o senzație de bine. Activitatea fizică, pe lângă faptul că ajută la o mai bună oxigenare a organismului, asigură şi o mai bună circulaţie sangvină, iar, potrivit unui studiu suedez publicat în "British Journal of Sports Medicine", sportul are o legătură directă cu longevitatea. Pe lângă faptul că măreşte speranţa de viaţă, sportul măreşte şi rata metabolismului. Pr ...
Pagina 1 din 300