Liești, în play-off, Braniștea mai așteaptă

Liești, în play-off, Braniștea mai așteaptă
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

FOTBAL. Penultima etapă a sezonului regulat din Liga a III-a de fotbal nu a adus victoria așteptată pentru Braniștea, 2-2 la CSM Rm. Sărat. Sporting Liești, în schimb, a făcut 4-0 cu Limpeziș, consolidându-și poziția în play-off. Vom reveni cu amănunte.

NATAȚIE. Sportivii secției de natație a CSM (antrenoare Mihaela Hodină şi Mihaela Bîrligea) își testează pregătirea la bazinul de la Baia Comunală. Ariana Pricope, Alexandru Făt, Mayra Chiriță, Ştefan Stan şi Ştefan Ariton vor participa, la Bacău, la etapa regională a Campionatului Național rezervat copiilor de 10-11 ani. Erica Grigore, Maya Ragea şi Matei Burtea vor concura, tot la Bacău, în zilele următoare, la etapa regională a Campionatului Național rezervat cadeților de 12-13 ani. În sfârșit, Anca Pintilie, Luca Trofin, Răzvan Hodină, Carolina Costandache și Elena Sălăvăstru vor lua parte, între 17 şi 21 aprilie, la "Naționalele" de seniori, tineret şi juniori I şi II, care vor fi găzduite de bazinul din Otopeni.

RUGBY. La Galați a avut loc un meci internațional între CS Municipal și Selecționata Moldovei. Sportivii pregătiți de Marius Secuianu și Eugen Popa s-au impus cu scorul de 29-7, meciul constituind și un prilej de verificare în vederea viitoarelor competiții. Gălăţenii au marcat patru eseuri, prin Jabin, Dănăilă, Chiper și Dorogan.

Citit 1502 ori Ultima modificare Duminică, 17 Martie 2024 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.